Mihaela Radu, debutând ca regizoare nebună, fără impună, doar cu ISBN-ul inevitabil, își începe călătoria literară (o care a recuperat unele manuscrite vechi, poate chiar din tinerețe, marcată de o pierdere grea), cu două citate inspirate: unul din Descartes ("Dar ce sunt prin urmare? Un lucru ce cugetă. Ce este acesta? Unul ce se îndoiește, înțelege, afirmă, neagă, voiește, nu voiește, totdeodată imaginează și simte"), ca motto general, și unul din Pascal, pe coperta a IV-a: "Omul este așa de mare, încât măreția lui reiese și din aceea că el se știe nenorocit." În plus, articolele mici literare (și nu doar ale acestora). Cărțile gălățenilor așadar, aproape tehnic, sunt premisele unei abordări filosofice pe un ton poetic, cu un simbolism clar și fără ambiguități. Prin versuri, se conturează o poveste de viață, dacă nu chiar mai multe, care demonstrează că ultimul cuvânt al cărții este "mulțumesc", iar primul text (și tot al cărții) se numește "aproape de final". Este cert că poeta reușește să scrie și să rostească mai mult decât un simplu cuvânt, iar aceasta este și scopul ei, "copilul" revenind, din când în când, în finalul unui poem, ceea ce este exemplar în acest sens, cu toate sublinierile autoarei: "eram doar un copil care n-avea nimic, eram un copil pierdut./ eram doar un copil care murise, care-și dorea ce a avut./ sunt doar un copil bolnav, mereu cu stilou-n mâna dreaptă,/ un copil care din începuturi spre neființă se îndreaptă." (p.43) Din acest raport al începutului, care poate fi orice persoană și nimicnicie, se poate deduce un nihilism total, fără menajamente, unde angoasele au o horă a ielelor demnă de un thriller sau un film de groază: "cimitirele sunt așa sumbre,/ merg spre el, sunt oprită de umbre./ se agață de mine,/ vreau să ajung la tine/ (...) nu sunt doar eu, sunt cu umbre./ mi-au lăsat pe suflet timbre./ timbre, tu le zici însemnări,/ orice faptă are urmări./(...)/ frica o simt până în vertebre,/ nu pot să mișc unul din membre./ acum am puls accelerat,/ umbra tocmai m-a-mbrățișat./ m-am trezit, a fost încă un coșmar./ și-acesta mi-a lăsat un gust amar,/ a fost creat un tipar -/ să am iar și iar coșmar" (tiparul, pp.29-30) Desigur, sunt aproape 150 de pagini de căutare a poeziei, împărțite în trei părți - "neființă", "distinctiv" și "ființă" - care ne pun să ne gândim: Ființă sau Poezie? Sau poate Ființă-Poezie? Călătoriți spre... Poezie!