Echipajul SMURD al ISU Banat a intervenit miercuri, la intersecția străzilor Grigore Alexandrescu cu Calea Bogdăneștilor, unde bărbatul a fost găsit după ce i s-ar fi făcut rău. Caius Lungu a fost găsit, în jurul orei 9, în stare gravă. Potrivit polițiștilor, medicul de gardă al unei unități medicale a sesizat autoritățile cu privire la cazul unui pacient adus în stare critică. Deși personalul medical a aplicat manevrele de resuscitare, pacientul a fost declarat decedat. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă ancheta pentru a stabili exact circumstanțele în care s-a produs tragedia. Clubul Ripensia UVT a transmis un mesaj emoționant pe Facebook. „Cu profundă tristețe, clubul Ripensia Timișoara anunță trecerea prematură în neființă a fostului nostru jucător, Caius Lungu, la doar 36 de ani. Caius a fost un om dedicat fotbalului, un coleg apreciat și un component valoros al echipei noastre. Pierderea sa fulgerătoare ne îndurerează profund, iar gândurile noastre se îndreaptă către familia lui, către cei dragi și către toți cei care l-au cunoscut. În aceste momente de durere, ne exprimăm întreaga compasiune și susținere. Ripensia Timișoara îi va păstra mereu amintirea vie și îi va onora contribuția pe teren și în afara lui. Odihnește-te în pace, Caius”, transmit colegii săi de la Ripensia. Your email address will not be published. Required fields are marked * inca 1000 caractere ramase Name * Email * Website Save my name, email, and website in this browser for the next time I comment.
Joi, 24 iulie, gălăţenii care locuiesc în zona dinspre Brateş a străzii Domnească, între Căminul de bătrâni şi Parcul "Carol", vor rămâne fără apă timp de 12 ore, din cauza unor lucrări la o conductă de apă potabilă, conform unui anunţ al operatorului regional Apă Canal. Pentru realizarea lucrării, alimentarea cu apă va fi oprită, între orele 8.00 și 22.00, pentru abonații casnici și agenții economici din arealul cuprins între
.
Modernizarea bulevardului George Coşbuc - una dintre investiţiile de amploare în infrastructura oraşului, aflate acum în derulare - este finanţată, în proporţie de peste 58 la sută, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Presiunea pe care premierul Ilie Bolojan o pune pe proiectele de investiţii cu finanţare guvernamentală şi mai ales anunţatul blocaj al lucrărilor care nu au ajuns într-un stadiu avansat de realizare ne-au determinat să aflăm dacă
.
Tribunalul Galați a admis, miercuri, 23 iulie, numirea unui nou administrator concordatar la Liberty Galați. Acesta este CITR Filiala Galați SPRL, care îi ia locul companiei Sierra Quadrant SPRL, al cărei mandat a fost revocat. Decizia instanței: „Admite cererea debitoarei de numire a unui nou administrator concordatar. Numește în calitate de administrator concordatar al debitoarei consorțiul format din Euro Insol SPRL și CITR Filiala Galaţi SPRL. Executorie. Cu drept de
.
Dedicat persoanelor cu dizabilități locomotorii, concursul de pescuit sportiv „Cupa Danubius - Depășim limitele împreună” - Memorial Cristea Vasile va reuni la Balta Zătun 130 de participanţi din întreaga ţară. Deschiderea oficială a competiţiei va avea loc joi, 24 iulie, a anunţat Consiliul Judeţean Galaţi. Organizarea acestui eveniment este posibilă datorită parteneriatului încheiat între Consiliul Județean Galați și Asociația Persoanelor cu Handicap „Sporting Club” Galați. Pentru buna desfăşurare a concursului,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.