Vasile Plăcintă este un nume cunoscut pe ambele maluri ale Prutului. A văzut lumina zilei de naștere în Republica Moldova, în satul Slobozia Mare, județul Cahul, în data de 18 mai 1949, având părinți (Maria Carastan și Mihail Plăcintă) agricultori. Sârguincios de mic, promovează Școala gimnazială în satul natal ca, mai apoi, să urmeze Liceul de Arte din Soroca, în perioada 1965-1968. După absolvire este repartizat directorul Casei de Cultură din satul Văleni. Este convins și se înscrie la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău pe care o frecventează în perioada 1976-1981. În 1980 debutează în revista de cultură „Literatura și arta”. Pentru rezultatele deosebite în activitatea de zi cu zi, în 1986 i se conferă titlul de „Lucrător Emerit al Culturii” din Republica Moldova, lucru care avea să-l propulseze, mai apoi, în funcția de Primar al localității natale, în perioada 1987 – 1991. Deseori trece Prutul și, datorită calității sale de căutător pe culoarele umorului, în 1993 devine membru al Uniunii Epigramiștilor din România, un an mai târziu fiind ales și membru al Cenaclului „Verva” din Galați. Începe să-și organizeze opera umoristică și, în 1995 tipărește cartea „Zâmbete în șomaj” la Editura Porto-Franco din Galați. Carte premiată. Urmează, în 1996, la Editura Geneze din Galați, „Monografia satului Slobozia Mare”, în 1998 volumul „Taurisme” (aforisme), în 1999 apare volumul de epigrame „Hohote pe stomacul gol”, în 2000, Dicționarul de epitafuri „Morți în ordine alfabetică”. Premiat. Se evidențiază și pe tărâm muzical. În 2001 tipărește volumul „Lăutare, zi-i mai tare”, an în care devine și fondatorul Ansamblului Profesionist „Doina Covurluiului” al Consiliului Județean Galați. Este inclus în „Dicționarul etnologilor români”, volumul 3. Ca semn de recunoștință, pentru serviciul nobil pus în slujba dezvoltării localității Văleni, i se conferă titlul de Cetățean de onoare al acestei localități, iar în 2010, Consiliul local al Primăriei Slobozia Mare îi acordă titlul de Cetățean de onoare al satului de baștină. Din 1996 este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Spicuim din multele aprecieri făcute de diverși confrați din Republica Moldova, dar și din România: „… Printre scriitorii de prestigiu ai Basarabiei se numără Efim Tarlapan, Ion Diviza și Vasile Plăcintă, stabilit nu demult în Galați… Vasile Păcintă, în volumul „Hohote pe stomacul gol„ ne demonstrează că nici el nu este insensibil la trupul sfârtecat al Basarabiei, desprinsă de Patria Mamă, înmănunchind toate neliniștile lui într-un exceptional catren intitulat Autoironie: Umorist fiind adeseori/ Toți mă cred că-s vesel, dar păcat/ Dumnezeu mă știe uneori/ Cât mă costă-un râs adevărat... (Gheorghe Penciu, București); „... Vasile Plăcintă este un maestro necontestat al poantei inteligent, figurând, cu autoritate, în primele rânduri ale epigramiștilor români contemporani” (George Corbu, 1999). Epigramistul a reușit să adune, în buchetul timpului său, 75 de ani. La mulți ani, Vasile Plăcintă! N. R. Propunem cititorilor care încă nu-l cunosc pe Vasile Plăcintă câteva epigrame semnate de domnia sa. Scurt pe doi Transformări Umor eu fac nu de un an, Succesul când apare, și-l accepți, Acesta-mi e făgașul: Și nu-i recunoscut prea mult de toți; Fiind și pui de slobozean, Deștepții se transformă-n idioți, Mereu lupt cu vrăjmașul. Iar proștii se transformă-n înțelepți. Rezumat Umorul Viața-am vrut să se rezume – Dacă cineva-ți va spune Numai la umor, Că umorul nu-i avere, Fiindcă am trecut prin lume – Să nu-l crezi, umorul cere Făr’ să mă strecor. Minte și înțelepciune.