Pilonul 2 nu e o pomană de la stat, ci o bucată din munca ta, smulsă lunar din salariu și trecută într-un cont care, pe hârtie, îți aparține. Legea nr. 411/2004 spune clar: „Participantul este proprietarul activului personal din contul său” (art. 48 alin. 1). Constituția, la art. 44, îți garantează proprietatea, iar art. 15 alin. 2 te apără de modificări retroactive. Sună bine, nu? Pe hârtie ești stăpân pe averea ta. În realitate, ești un proprietar fără chei la casă. Banii tăi, dar investiți de alții, într-un portofoliu făcut să hrănească bugetul, nu contul tău. 70% din Pilonul 2 stă cuminte în titluri de stat. Adică împrumuți statul ca să-și plătească datoriile, în timp ce tu îți aștepți randamentul… când o vrea norocul și economia. E ca și cum ai avea o livadă frumoasă, dar altcineva decide ce se plantează, când se culege și cui se vinde recolta. Citește și Noi reguli pentru pensiile private În alte părți ale lumii, proprietarul e și gospodar. În SUA există Self-Directed IRA și 401(k) autogestionat, unde poți investi în acțiuni, obligațiuni, fonduri, imobiliare sau chiar active exotice – cu reguli stricte și responsabilitatea pe umerii tăi. În Australia, Self-Managed Superannuation Fund îți dă control direct, dar și obligația unui audit anual. În Olanda, „Zelf Beleggen” îți permite să-ți compui singur portofoliul dintr-o listă reglementată. Danemarca a pus la punct un model hibrid, cu pensie socială și conturi individuale, iar în Chile și Peru ai chiar posibilitatea să alegi între mai multe portofolii cu niveluri diferite de risc. Aceste modele demonstrează că libertatea și protecția pot coexista. Dacă vrei să stai la adăpost, rămâi pe varianta standard. Dacă ești pregătit să-ți iei viitorul financiar în mâini, trebuie să ai opțiunea de autoadministrare. Adevărul e simplu: un stat care îți ia banii și îți decide viitorul financiar fără să te întrebe nu îți respectă dreptul de proprietate, oricâte articole de lege ar cita. Și, sincer, dacă tot ne obligă să economisim, măcar să ne lase să alegem cum.