Cele peste 700 de persoane ajunse în custodia autorităţilor române şi străine aveau mandate de arestare emise pe numele lor, fie figurau în sistemele informatice europene drept căutate pentru diverse proceduri judiciare, ori erau declarate ca dispărute. Dintre acestea, 457 este numărul urmăriţilor identificaţi de poliţişti pe teritoriul ţării noastre, 24 având emise pe numele lor mandate europene de arestrare, 67 fiind semnalaţi de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 115 fiind căutaţi pentru că trebuiau să participe la diverse proceduri judiciare, iar nouă pentru că erau semnalaţi ca dispăruţi. Concomitent cu identificarea urmăriţilor, poliţiştii români au găsit pe teritoriul ţării 54 de vehicule provenite din spaţiul Schengen, care trebuiau confiscate sau urmau a fi folosite ca probe în procese penale. În acelaşi interval, străinii ne-au găsit 288 de urmăriţi, semnalaţi drept căutaţi de autorităţile române. Dintre aceştia, 12 aveau mandate de arestare fiind suspectaţi de comiterea unor infracţiuni, opt erau dipăruţi, iar restul, căutaţi pentru îndeplinirea unor proceduri judiciare. Cu sprijinul partenerilor din spaţiul Schengen, poliţiştii români au reuşit să recupereze 12 autovehicule şi 16 documente pretabile a fi folosite ca probe în procese sau care urmează să intre deja în procedura confiscării.
Nu ştim dacă stăpânii căţeilor din imagine îşi dăduseră cumva întâlnire la cumpărăturile de seară sau a fost o simplă coincidenţă. Dar putem depune mărturie, cu fotografii, că fiecare dintre cei trei blănoşi pe care îi admiraţi în imagine se comporta ca un adevărat model de cuminţenie şi educaţie canină. Nu tu lătrat, nu tu scheunat, foit ori agitat, în aşteptarea stăpânului. Părea că toţi absolviseră "magna cum laude" lecţia
.
După ce absolvenții de liceu și cei de gimnaziu au susținut probele examenelor de final, a venit și rândul cadrelor didactice debutante să fie evaluate, în cadrul examenului de definitivare în învățământ. După afișarea primelor rezultate, Inspectoratul Școlar Județean Galați a transmis un mesaj de felicitare candidaților din acest an, rezultatele inițiale obținute situând Galațiul, cu o rată de promovare de 72,5 la sută, pe locul al cincilea în țară.
.
O nouă sesiune de atribuire a locurilor de parcare libere din parcarea supraetajată R5 din Mazepa I va avea loc din 20 iulie 2025, ora 08,00, până pe 23 iulie 2025, ora 07,59, anunţă Primăria Galaţi. Locurile pot fi rezervate numai prin accesarea aplicației informatice, la adresa https://parcari.primariagalati.ro. După finalizarea perioadei de rezervare, în intervalul 23-28 iulie 2025, se pot încărca online cererile pentru atribuirea unui loc de parcare în
.
Firma Elnet Instal SRL din București va amenaja un parc fotovoltaic pe blocurile M1-M14 din cartierul Micro 17, anunţă Primăria Galaţi. Contractul încheiat pentru acest obiectiv este de 4.803.467 de lei fără TVA, iar termenul de realizare este de 15 luni. Finanţarea este asigurată în cadrul Fondului pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei. Conform contractului, puterea minimă a centralei va fi 1,05 MW. Parcul va dispune de invertoare de putere
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.