Ambasadorul lui Trump la Roma refuză să locuiască în celebra Villa Taverna și preferă să trăiască pe iahtul său. Care este motivul
Inapoi

Ambasadorul lui Trump la Roma refuză să locuiască în celebra Villa Taverna și preferă să trăiască pe iahtul său. Care este motivul

Postat pe 28 Jul 2025

Update cu 2 săptămâni în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Externe
Tilman Fertitta, noul ambasador american în Italia, refuză pentru moment să se mute în reşedinţa oficială, Villa Taverna. Luxoasa vilă romană, care în secolele trecute a găzduit cardinali, viitori sfinţi, tribunale regale, oameni de ştiinţă şi chiar o armată şi care din 1933 este reşedinţa celui mai important diplomat străin din Roma. Reședința ar fi fost declarată „inadecvată pentru a fi locuită” de către magnatul texan, care cere renovarea completă a acesteia. Ca urmare, în prezent, se pare că miliardarul locuieşte pe iahtul său „Boardwalk” - are o lungime de 76 de metri şi se află sub pavilionul Insulelor Cayman - care este ancorat în portul Civitavecchia, la aproximativ 100 de kilometri nord de Roma, scrie Air Mail, potrivit news.ro. Deplasarea sa zilnică cu elicopterul către şi dinspre iaht a devenit subiectul unor intense discuţii în cercurile politice şi diplomatice din capitala italiană. A fost subiectul discuţiilor la recepţia din 4 iulie, unde Fertitta şi-a făcut debutul oficial. Imaginea sa a inspirat comparaţii cu extraterestrul din romanul satiric al lui Ennio Flaiano din 1954, în care un marţian blând aterizează la Roma şi provoacă agitaţie mediatică, scrie Air Mail. (Air Mail este un site lansat în iulie 2019 de fostul redactor-şef al Vanity Fair, Graydon Carter, şi de fostul reporter al The New York Times Alessandra Stanley. Firma TPG Capital a fost investitorul majoritar al Air Mail - n.r.). Crescut în Galveston, Texas, şi nepot al unor imigranţi italieni, Fertitta a făcut avere din hoteluri, restaurante şi cazinouri. În 2017, a cumpărat echipa de baschet Houston Rockets şi a jucat în reality show-ul CNBC Billion Dollar Buyer. Piatra de temelie a imperiului său este grupul Landry's, care administrează zeci de lanţuri de restaurante. Deşi nu a reuşit să obţină o diplomă, a fost numit membru al Consiliului de administraţie al Universităţii din Houston, menţionează Air Mail. Se pare că Fertitta a insistat să i se permită să aterizeze cu elicopterul în grădinile de la Villa Taverna, dar fără succes. Spaţiul aerian al Romei este strict restricţionat: numai Papa şi preşedintele Republicii au acest drept - şi nici premierul Giorgia Meloni însăşi, în ciuda relaţiilor sale cordiale cu Trump, nu a fost dispusă să facă o excepţie. „A fost o rară demonstraţie de demnitate de stat”, a comentat un oficial italian. Dincolo de problemele de securitate, ar fi fost şi cele de mediu. Pentru a se construi un heliport, ar fi trebuit tăiaţi copaci seculari. Astfel, până la finalizarea lucrărilor la conac, Fertitta este obligat să aterizeze pe micul aeroport Urbe şi de acolo să traverseze cu o coloană de maşini Via Salaria, prin mijlocul traficului notoriu din Roma. Prezenţa ambarcaţiunii sale în portul Civitavecchia a tulburat şi activitatea serviciilor de securitate italiene. În port există o prezenţă militară intensă, iar Fertitta se pare că nu informează în prealabil despre mişcările sale. Un exemplu caracteristic este de luna trecută: în timp ce armata americană se afla în stare de alertă maximă din cauza unor atacuri iminente asupra unor ţinte nucleare iraniene, ambasadorul a decis, fără avertisment, să facă o excursie la Cimitirul Militar American din staţiunea balneară Nettuno, provocând alarmă în rândul forţelor de securitate. Fertitta şi-a asigurat de mult timp o bază politică puternică, consolidată de donaţii generoase către ambele partide americane. A fost un susţinător şi prieten al lui Bill Clinton, dar s-a remarcat în perioada lui Trump — ceea ce era de aşteptat, având în vedere că deja colabora cu acesta în afaceri. În 2011, a cumpărat hotelul-cazino Trump Marina din Atlantic City, o proprietate care i-a adus mai multe probleme decât profituri lui Trump. Preşedintele american l-a răsplătit cu unul dintre cele mai importante posturi diplomatice din Europa. În faţa invitaţilor săi, Fertitta a recunoscut că, dintre toate funcţiile diplomatice, doar cea din Italia ar fi acceptat-o, onorând astfel rădăcinile familiei sale din Sicilia. Cu toate acestea, la doar câteva luni după învestire, se pare că el s-a plâns deja lui Trump de o „mulţime” de intermediari autoproclamaţi – italieni şi americani – care încearcă să se amestece în relaţiile dintre Roma şi Washington. Ambasadorul rămâne ferm ancorat în cercurile MAGA, menţionează Air Mail.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din galati

-
-

18:06

Hram la Mănăstirea ”Adormirii Maicii Domnului” din Tudor Vladimirescu Scris de Anca Spânu Vineri, 15 August 2025 17:30

La praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea ”Tudor Vladimirescu” din centrul judeţului Galaţi şi-a sărbătorit ocrotitoarea spirituală, în prezenţa ÎPS Casian, a unui sobor de preoţi şi a numeroşi credincioşi, veniţi inclusiv din străinătate. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul de vară al mănăstirii, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa monahiilor de la această mănăstire, a pelerinilor
Image Description

16:45

Atenție la apă, foc și hoți! Recomandările forțelor de ordine pentru minivacanță Scris de Mariana Constandache Vineri, 15 August 2025 16:30

Multitudinea de evenimente care au loc în acest sfârșit de săptămână în județul Galați implică mobilizarea unui număr mare de forțe de ordine care să asigure un climat liniștit acolo unde se preconizează aglomerări mari. Hramuri, festivități legate de Ziua Marinei sau serbări câmpenești, toate au fost prinse în planul de siguranță al structurilor abilitate să asigure ordinea publică. Este un weekend de distracții pentru gălățeni și asta implică o
Image Description

15:43

Bărbați amendați pentru că s-au păruit în public la bâlci Scris de Mariana Constandache Vineri, 15 August 2025 15:30

Reglarea conturilor în public nu este cea mai fericită opțiune, mai ales când ”spălarea rufelor” se face într-o zonă atent monitorizată de forțe de ordine. Doi participanți la Iarmarocul de la Tecuci au simțit pe pielea lor acest lucru, după ce au dat nas în nas la târg și și-au amintit de neînțelegeri mai vechi. Au dat frâu liber violențelor de tot felul, ploaia de injurii și vorbe triviale nescăpându-le
Image Description

15:39

„Madrigal la Răsărit” – ediție record cu peste 6.500 de spectatori (FOTO & VIDEO) Scris de Anca Spânu Vineri, 15 August 2025 15:30

Peste 6.500 de spectatori au întâmpinat răsăritul soarelui pe acordurile live ale Corului Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, într-o experiență imersivă în care frumusețea și grația muzicii s-au împletit cu spectacolul grandios al naturii - un dar pe care Madrigalul îl face publicului de pe litoral al treilea an consecutiv, de Ziua Marinei Române și Sfânta Maria. Parte a SEAS 2025 – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului (ediția a IV-a),
Image Description

15:02

Parastas pentru Episcopul Nifon Niculescu la Catedrala arhiepiscopală Scris de Anca Spânu Vineri, 15 August 2025 14:30

Pe 6 august, aflăm de la părintele Rareş Bucur, la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, Înaltpreasfinţitul Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat slujba Parastasului pentru Episcopul Nifon Niculescu (1909-1921), în timpul căruia, la 6 august 1917, a fost săvârşită slujba de sfinţire a acestui măreţ locaş de cult, sub domnia M.S. Regelui Ferdinand I al României. Pentru odihna sufletului vrednicului de pomenire Episcop Nifon Niculescu, împreună cu Părintele Arhiepiscop Casian,
Image Description

Recente din Romania

-
-

19:09

- Gorj - Impozite de până la cinci ori mai mari pentru cei care închiriază în regim hotelier – surpriză fiscală în noul Pachet 2

Al doilea pachet de măsuri fiscale a fost pus în transparenţă şi avem noi surprize. Pe lângă ce ştiam deja, Guvernul a mai adăugat câteva măsuri. Vizaţi sunt cei care obţin venituri din activităţi independente, investitorii la bursă, dar şi cei care îşi închiriază apartamentele în regim hotelier. Vor fi obligaţi să plătească impozite de cinci ori mai mari! Practic de la impozitul fix de 1.100 de lei pe care
Image Description

19:08

- Cluj - Darul de nuntă la Cluj te poate lăsa fără portofel dar și fără prieteni: Cât e „normal” să dai la nuntă în Cluj? Sumele așteptate șochează

Clujenii și vizitatorii orașului par să aibă impresii tot mai diferite despre sumele „corecte” de oferit la o nuntă. Pe un forum dedicat comunității locale, o discuție aprinsă a stârnit controverse și dezvăluie cum variază așteptările între culturi. Un utilizator a întrebat: „Suntem prima dată în Cluj la o nuntă (cuplu) și sunt curios cât ar fi darul de nuntă în medie – nu suntem rude, doar prieteni.” La scurt
Image Description

19:00

- Externe - După Putin, Trump vrea să se întâlnească cu încă un dictator. Anunțul făcut de președintele SUA

Preşedintele american Donald Trump a discutat, vineri, la telefon cu omologul său din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, un aliat fidel al preşedintelui rus Vladimir Putin, a anunţat agenţia oficială de ştiri belarusă Belta, înaintea unui summit între preşedinţii SUA şi Rusiei în Alaska, relatează AFP, potrivit Agerpres. „Lukaşenko şi Trump au avut o conversaţie telefonică”, a relatat agenţia Belta pe Telegram. La rândul său, Trump a anunţat într-o postare pe reţelele
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
galati WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul galati
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete