Imaginați-vă că vă treziți cu vestea că o nouă tulpină mortală de gripă a apărut în orașul vostru. Autoritățile din domeniul sănătății minimalizează problema, dar rețelele sociale sunt inundate de afirmații contradictorii ale „experților medicali” care dezbat originea și gravitatea acesteia. Spitalele sunt pline de pacienți cu simptome asemănătoare gripei, împiedicând accesul altor pacienți la îngrijiri medicale și ducând, în cele din urmă, la decese. Treptat, se descoperă că un adversar străin a orchestrat această panică prin răspândirea de informații false, cum ar fi faptul că tulpina are o rată de mortalitate foarte ridicată. Cu toate acestea, în ciuda victimelor, nicio regulă nu definește acest lucru ca un act de război. Este vorba de războiul cognitiv, sau cog war pe scurt, în care domeniul cognitiv este utilizat pe câmpurile de luptă sau în atacuri ostile sub pragul războiului. Campanii de dezinformare, dacă doriți, parte a ceea ce astăzi – denumire intens folosită – numim război hibrid. Un exemplu clasic de război cognitiv este un concept numit „control reflexiv” – o artă perfecționată de Rusia de-a lungul a mai multor decenii. Aceasta implică modelarea percepțiilor adversarului în beneficiul propriu, fără ca acesta să înțeleagă că a fost manipulat, scrie The Conversation.. În contextul conflictului din Ucraina, acest lucru a inclus narațiuni despre revendicări istorice asupra teritoriului ucrainean și prezentarea Occidentului ca fiind corupt din punct de vedere moral. Războiul cognitiv servește la obținerea unui avantaj asupra adversarului prin vizarea atitudinilor și comportamentelor la nivel individual, de grup sau de populație. Acesta este conceput pentru a modifica percepțiile asupra realității, transformând „modelarea cogniției umane” într-un domeniu critic al războiului. Prin urmare, este o armă într-o bătălie geopolitică care se desfășoară prin interacțiuni între mințile umane, mai degrabă decât între domenii fizice. Deoarece războiul cognitiv poate fi purtat fără daunele fizice reglementate de legile actuale ale războiului, acesta există într-un vid juridic. Dar asta nu înseamnă că nu poate incita în cele din urmă la violență pe baza informațiilor false sau că nu poate provoca vătămări și decese prin efecte secundare. Ideea că războiul este în esență o competiție mentală, în care manipularea cognitivă este esențială, se referă la strategul Sun Tzu (sec. V î.Hr.), autorul cărții Arta războiului. Astăzi, domeniul online este arena principală pentru astfel de operațiuni. Revoluția digitală a permis ca conținutul din ce în ce mai personalizat să exploateze prejudecățile cartografiate prin amprenta noastră digitală, ceea ce se numește „microtargeting”. Inteligența artificială ne poate oferi chiar și conținut personalizat fără a face vreodată o fotografie sau a înregistra un videoclip. Tot ce este nevoie este o solicitare AI bine concepută, care să susțină narațiunea și obiectivele predefinite ale actorilor rău intenționați, în timp ce induce în eroare publicul în mod ascuns. Astfel de campanii de dezinformare ajung din ce în ce mai mult în domeniul fizic al corpului uman. În războiul din Ucraina, asistăm la continuarea narațiunilor de război cognitiv. Acestea includ acuzații că autoritățile ucrainene ascundeau sau incitau în mod intenționat izbucnirea epidemiei de holeră. Acuzațiile privind laboratoarele de arme biologice susținute de SUA au constituit, de asemenea, parte din justificările false pentru invazia pe scară largă a Rusiei. În timpul pandemiei de COVID, informațiile false au dus la decese, deoarece oamenii au refuzat măsurile de protecție sau au folosit remedii dăunătoare pentru a trata boala. Unele narațiuni din timpul pandemiei au fost promovate ca parte a unei bătălii geopolitice. În timp ce SUA s-au angajat în operațiuni secrete de informare, actorii ruși și chinezi legați de stat au coordonat campanii care au folosit personaje generate de IA pe rețelele sociale și micro-țintirea pentru a modela opiniile la nivel de comunități și indivizi. Capacitatea de micro-țintire poate evolua rapid, pe măsură ce metodele de cuplare creier-mașină devin mai eficiente în colectarea datelor privind modelele cognitive. Modalitățile de a oferi o interfață mai bună între mașini și creierul uman variază de la electrozi avansați care pot fi atașați pe scalp până la ochelari de realitate virtuală cu stimulare senzorială pentru o experiență mai imersivă. Programul Next-Generation Nonsurgical Neurotechnology (N3) al Darpa ilustrează modul în care aceste dispozitive pot deveni capabile să citească și să scrie simultan în mai multe puncte ale creierului. Cu toate acestea, aceste instrumente ar putea fi piratate sau alimentate cu date otrăvite, ca parte a viitoarelor strategii de manipulare a informațiilor sau de perturbare psihologică. Conectarea directă a creierului la lumea digitală în acest mod va eroda granița dintre domeniul informațional și corpul uman într-un mod fără precedent. Legile tradiționale ale războiului consideră forța fizică, cum ar fi bombele și gloanțele, ca fiind principala preocupare, lăsând războiul cognitiv într-o zonă juridică gri. Manipularea psihologică este un „atac armat” care justifică autoapărarea în conformitate cu Carta ONU? În prezent, nu există un răspuns clar. Un actor statal ar putea utiliza dezinformarea în domeniul sănătății pentru a provoca victime în masă într-o altă țară fără a declanșa oficial un război. Lacunele similare există și în situații în care războiul, așa cum îl înțelegem noi în mod tradițional, este de fapt în curs de desfășurare. În acest caz, războiul cognitiv poate estompa granița dintre înșelăciunea militară permisă (șiretlicuri de război) și perfidia interzisă. Imaginați-vă un program umanitar de vaccinare care colectează în secret ADN, fiind utilizat în mod ascuns de forțele militare pentru a cartografia rețelele insurgente bazate pe clanuri. Această exploatare a încrederii medicale ar constitui perfidie în conformitate cu dreptul umanitar – dar numai dacă începem să recunoaștem astfel de tactici manipulative ca parte a războiului. Deci, ce se poate face pentru a ne proteja în această nouă realitate? În primul rând, trebuie să regândim ce înseamnă „amenințările” în conflictele moderne. Carta ONU interzice deja „amenințările cu folosirea forței” împotriva altor națiuni, dar acest lucru ne face să rămânem blocați într-o mentalitate de amenințări fizice. Când o putere străină inundă mass-media cu alerte false privind sănătatea, menite să creeze panică, nu este aceasta o amenințare la adresa țării dvs. la fel de eficientă ca un blocaj militar? Deși această problemă a fost recunoscută încă din 2017 de grupurile de experți care au redactat Manualul de la Tallinn privind războiul cibernetic (Regula 70), cadrele noastre juridice nu au ținut pasul. În al doilea rând, trebuie să recunoaștem că prejudiciul psihologic este un prejudiciu real. Când ne gândim la rănile de război, ne imaginăm răni fizice. Dar tulburarea de stres posttraumatică este recunoscută de mult timp ca o rană de război legitimă – așa că de ce nu ar fi recunoscute și efectele asupra sănătății mentale ale operațiunilor cognitive țintite? În cele din urmă, legile tradiționale ale războiului ar putea să nu fie suficiente – ar trebui să căutăm soluții în cadrele de drepturile omului. Acestea includ deja protecția libertății de gândire, libertatea de opinie și interdicțiile împotriva propagandei de război, care ar putea proteja civilii de atacurile cognitive. Statele au obligația de a respecta aceste drepturi atât pe teritoriul lor, cât și în străinătate. Utilizarea unor tactici și tehnologii din ce în ce mai sofisticate pentru a manipula cogniția și emoțiile reprezintă una dintre cele mai insidioase amenințări la adresa autonomiei umane din epoca noastră. Numai adaptând cadrele noastre juridice la această provocare putem promova reziliența socială și pregăti generațiile viitoare să facă față crizelor și conflictelor de mâine.