Guvernul stabilește azi mecanismul prin care pot fi reintroduse controalele la frontierele interne
Inapoi

Guvernul stabilește azi mecanismul prin care pot fi reintroduse controalele la frontierele interne

Postat pe 31 Jul 2025

Update cu 6 zile în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Nationale
Guvernul va aproba în şedinţa de joi, convocată la ora 11:00, un proiect de hotărâre pentru stabilirea mecanismului naţional de luare a deciziei de reintroducere a controalelor la frontierele interne. „Prezenta hotărâre stabileşte mecanismul naţional de luare a deciziei de reintroducere a controalelor la frontierele interne în condiţiile prevăzute de titlul III capitolul II din Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen). (...) Reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne sau, după caz, prelungirea acestora se stabileşte prin hotărârea Guvernului prevăzută la articolul 91 alineat (1) din OUG nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002 (...) la propunerea autorităţilor naţionale cu competenţe în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale sau sănătăţii publice, denumite în continuare autorităţi naţionale competente, numai atunci când o astfel de măsură este strict necesară şi proporţională pentru a răspunde unei ameninţări grave la adresa ordinii publice sau a securităţii interne. (...) Controalele la frontierele interne se reintroduc temporar sau, după caz, se prelungesc pentru perioadele prevăzute de articolul 25a alin.(3), (5) sau (6), articolul 28 alin.(2) sau articolul 29 alin. (1) din Regulament”, se arată în proiectul de hotărâre de guvern. Va fi aprobat şi un proiect de hotărâre privind modificarea HG nr. 691/2015 pentru aprobarea Procedurii de monitorizare a modului de creştere şi îngrijire a copilului cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate şi a serviciilor de care aceştia pot beneficia, precum şi pentru aprobarea Metodologiei de lucru privind colaborarea dintre direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi serviciile publice de asistenţă socială şi a modelului standard al documentelor elaborate de către acestea. „Prin proiectul de act normativ sunt stabilite etapele care stau la baza procedurii de identificare a copiilor aflaţi în risc de separare de familie, care pot face obiectul înregistrării în Observatorul Copilului, respectiv: întocmirea unei liste a potenţialelor familii din unitatea lor administrativ teritorială, care se pot afla într-o situaţie de vulnerabilitate şi care au copii în întreţinere pe baza anumitor informaţii; completarea fişei de observaţie, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta metodologie, pentru copiii aflaţi într-una dintre familiile care se regăsesc în listă; deplasarea asistentului social sau, după caz, a tehnicianului în asistenţă socială la domiciliul gospodăriei din care face parte familia în vederea înregistrării copilului sau, după caz, a copiilor în Observator; identificarea realizată într-un cadru normativ unitar, ce asigură utilizarea aceloraşi principii şi criterii de identificare a familiilor aflate în situaţii de risc de separare de copii, la nivelul comunităţii”, se precizează în nota de fundamentare. Totodată, prin acelaşi proiect sunt introduse reglementări referitoare la participarea membrilor gospodăriei la procesul de colectare a datelor şi introducerea în Observatorul Naţional. Guvernul va aproba şi un proiect de lege pentru ratificarea Convenţiei-cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate, adoptată şi deschisă spre semnare la Faro, la 27 octombrie 2005, semnată de România la Strasbourg, la 17 februarie 2025. Executivul va modifica, prin hotărâre, anexa nr. 3 la Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, aprobate prin HG nr. 1294/2004. „În anul 2025 se impune modificarea modelului bonului valoric pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare, astfel încât bonurile valorice emise în anul 2024 şi anulate să nu fie folosite în anul curent. Din motive de siguranţă, în fiecare an, acest model se modifică, în sensul schimbării culorii şi seriei. Drept urmare, în anul 2025, pentru securizare, culoarea fundalului bonului valoric va fi portocaliu”, conform notei de fundamentare. Tot prin hotărâre, vor fi modificate HG nr. 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, precum şi HG nr.69/2025 privind acordarea unui sprijin financiar de urgenţă în agricultură pentru sectorul de creştere a ovinelor/ caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile. Urmează a fi aprobat şi bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2025 pentru Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei. De asemenea, Executivul va adopta şi un proiect de hotărâre pentru modificarea anexei nr. 6 la HG nr. 137/2020 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Secretariatului General al Guvernului. „Prin prezentul proiect de hotărâre se propune înfiinţarea unei funcţii de demnitate publică de secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat. Totodată se prevede şi desfiinţarea unui post aferent funcţiei de demnitate publică vacantă de secretar de stat din cadrul Secretariatului General al Guvernului. Modificările susmenţionate nu afectează numărul maxim de 496 de posturi, exclusiv demnitarii şi cabinetele acestora, aprobat Secretariatului General al Guvernului”, se subliniază în nota de fundamentare. Printr-un memorandum vor fi aprobate Setul de priorităţi în domeniul schimbărilor climatice şi Planul de acţiune pentru îndeplinirea acestora, aferente anului 2025.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din galati

-
-

20:36

Urmașii lui V.A. Urechia, oaspeți ai Ambasadei Albaniei în România Scris de Anca Spânu Miercuri, 06 August 2025 10:00

Punctul de plecare a fost tocmai istoricul relațiilor dintre cele două state, Geta Eftimie, directorul adjunct al instituției coordonate de către Consiliul Județean Galați, subliniind că fondatorul bibliotecii judeţene a fost și primul președinte al Societății Albaneze Drita din București, cu un rol important în mișcarea de emancipare națională albaneză. De asemenea, apropo de istoria comună, s-a mai adus în discuție personalitatea lui Ismail Qemal bej Vlora, cel care a
Image Description

20:36

Analiza financiară a zilei. Apreciere în linie a leului  Scris de Radu Georgescu Miercuri, 06 August 2025 20:35

Leul a avut o evoluție apreciativă la jumătatea acestei săptămâni, după ce plasamentele în moneda americană s-au redus. Miercurea trecută cursul euro a fost stabilit la 5,0770 lei, maxim al ultimelor trei săptămâni. Luni, media a coborât până la 5,0742 lei, pentru ca la jumătatea acestei săptămâni să urce la 5,0747, față de 5,0749 lei, în ședința precedentă. Moneda națională profită, în prezent, de revenirea în piața locală a fondurilor
Image Description

19:45

150 de controale ale Gărzii de Mediu, în iulie Scris de Cristinel Luca Miercuri, 06 August 2025 19:45

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Galați au desfășurat, pe parcursul lunii iulie, un total de 150 de controale, din care numai 44 planificate, la operatori economici din județ. Verificările au vizat respectarea legislației de mediu în domenii precum gestionarea deșeurilor, protecția solului, calitatea aerului și colaborarea cu alte instituții. În urma acestor acțiuni, comisarii de mediu gălățeni au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale, din care 16 au
Image Description

16:25

Miting spontan al siderurgiștilor din Liberty Scris de Cristinel Luca Miercuri, 06 August 2025 16:31

Îngrijorați de întârzierile repetate lună de lună la plata salariilor, înregistrate într-o perioadă în care combinatul siderurgic gălățean încă stă cu „sabia” falimentului deasupra capului, câteva zeci de muncitori din Liberty s-au adunat, marți dimineață, în fața Turnului administrativ, cerând socoteală conducerii. A ieșit să stea de vorbă cu ei Remus Borza, administrator concordatar al Combinatului. Acesta le-ar fi spus că plata pentru avansurile pe luna trecută, restante din 27
Image Description

14:51

Familie din Galați, distrusă de o lovitură de cuțit Scris de Mariana Constandache Miercuri, 06 August 2025 03:00

O gălățeancă își va petrece următorii ani din viață în spatele gratiilor, în urma unui conflict domestic izbucnit pe fondul consumului de alcool. Femeia și-a înjunghiat grav bărbatul, punându-i în primejdie viața, motiv pentru care a fost arestată sub acuzația de tentativă de omor asupa unui membru de familie. Teribilele scene s-au petrecut în casa celor doi duminică, 3 august. O ceartă izbucnită pe fondul băuturii a dus la un
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
galati WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul galati
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete