Aproape 36 de ani au trecut de când românii au ieșit în stradă și au strigat „Libertate!” și au declanșat o Revoluție sângeroasă care a dus la căderea Regimului Ceaușescu. Dar, în mod paradoxal, după acești zeci de ani de libertate și democrație, ideea că în comunism „era mai bine” a crescut în popularitate. Generațiile s-au schimbat, iar astăzi părerea față de dictatură se formează, mai degrabă, din povești și frustrările generate de situația economică actuală. Digi24.ro a încercat să afle, cu ajutorul specialiștilor, cât este adevăr și cât este minciună în miturile care circulă în aceste zile. Mai jos, al doilea episod din serialul - Miturile „raiului” comunist-, în care prezentăm dacă, într-adevăr, s-au întâmplat mai multe „lucruri bune” înainte de '89 decât „lucruri rele”.Mai mult de jumătate (55,8%) dintre românii care au răspuns la un sondaj INSCOP publicat pe 22 iulie sunt de părere că regimul comunist a însemnat mai degrabă un lucru bun pentru România. Detalii, aici. Potrivit studiului citat, 85,1% dintre respondenți au declarat că mâncarea era mai sănătoasă în timpul regimului comunist, 75,1% că filmele produse în România erau mai bune, 58% că emisiunile de divertisment erau mai bune și 11,6% erau de aceeași părere în privința muzicii românești. La fel ca în cazul primului episod (care poate fi urmărit AICI), Digi24.ro a încercat să afle dacă aceste convingeri se bazează pe adevăruri istorice sau dacă sunt doar proiecții idealizate, născute din frustrările acumulate la adresa actualului stat român. „Petru mâncare stăteai nopți întregi la coadă. Poate mâncai mai sănătos, dar mâncai mai puțin.” Gelu Duminică, sociolog: „Poate e așa, poate nu e așa. Știu că pentru mâncare stăteai cam nopți întregi la coadă. Pentru generația mai tânără, acest lucru nu are corespondent în realitate. Ca să iei trei iaurturi, la propriu, eram noaptea la rând. O noapte, în plină iarnă, da? La minus 10 grade, stăteai o noapte să iei trei iaurturi și un litru de lapte. Sigur, poate mâncai mai sănătos, dar mâncai mai puțin. O jumătate de pâine pe zi, asta era rația. Sigur, melancolia e normală. Așa făcea toată lumea, era o egalitate relativ - la rând, la coadă, îl găseai pe doctor, îl găseai pe muncitor, îl găseai și pe judecător (poate exagerez). Era o egalitate în suferință, toți erau acolo. Doctorul îi spunea vânzătoarei: bună ziua, aveți oare o pâine în plus? Și era doctor” Bogdan Voicu, sociolog: „Mâncarea era într-adevăr mai sănătoasă, fiindcă nu avea niciun fel de substanțe adăugate în ea dintr-un motiv foarte simplu - nu existau. Nu aveai ce să mănânci. Acum, să fim serioși, făceam cozi de ore. Eu îmi aduc aminte, ploieștean fiind, veneam cu părinții mei duminica, singura zi liberă în săptămână, în Piața Amzei pentru că la noi nu se găsea nici carne, nu se găsea nici salam și atunci făceam cozi în București. Cam asta era duminica noastră, ca să putem să cumpărăm lucruri, inclusiv pâine. Citește și: Miturile „raiului” comunist (1). Cum erau, de fapt, educația, sănătatea și siguranța cetățeanului de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu Irina Margareta Nistor, critic de film: „Existau filme remarcabile, dar interzise - vezi Reconstituirea. E foarte important să nu uităm această treabă. Plus o parte din filmele lui Dan Pița, o parte din filmele lui Alexandru Tatos, la care se făceau foarte multe modificări din punct de vedere al cenzurii. Foarte puține filme ajungeau la televizor. Dacă vreunul dintre actori fugea în străinătate, mai ales dacă era un actor principal, filmul nu mai putea fi dat. Lumea are senzația că filmele erau mai bune pentru că nu reușește să facă distincția între cele ale marilor actori, cu precădere actorii de comedie, vezi BD-urile (seria Brigada Diverse), unde sigur că ei jucau senzațional pentru că știau că nu pot juca altceva. Pe de altă parte, în fiecare replică pe care o spuneau, făceau cu ochiul publicului și încercau să înfrunte, pe cât se putea, cenzura și puterea. „Temele erau mai degrabă, în majoritate, despre mersul la țară, despre a deveni muncitor și cam aici ne concentram în mod special: să fim tovarăși de nădejde”, Irina Margareta Nistor. Bogdan Voicu, sociolog: „Accesul la filmele făcute în România trecea prin mâna Securității. E acea afacere despre cum se multiplicau casetele care intrau în România și care erau toate o afacere a serviciilor secrete românești, care au câștigat. Se estimează peste 1.000.000.000 dolari din povestea respectivă”. Cosmin Popa, istoric: „Depinde pe cine întrebi. Oamenii de o anumită vârstă au tendința să regrete trecutul, paradisul pierdut. Când vorbim în termenii judecății de valoare despre producțiile artistice, lucrurile sunt discutabile. Foarte puțină lume își amintește de cantitatea impresionantă de filme ideologizate care promovau portretul activistului, portretul tânărului UTC-ist, și așa mai departe.”. „Știu că în tiranie și în dictaturi arta nu se dezvoltă nicăieri în lume, niciodată nu s-a dezvoltat”, Gelu Duminică, sociolog Gelu Duminică, sociolog: „Nu știu ce filme erau mai bune, că nu prea le vedeai. Nu aveai unde să le vezi. Ce știu și ce e evident era că cenzura era la ea acasă, nu oricine putea să producă un act artistic, orice act artistic trebuia să aibă pe cineva care să se uite pe script, de la securitate, să dea acordul și că artiștii aveau pumnul în gură.” Irina Margareta Nistor, critic de film: „Este o chestie de nostalgie, ea a continuat să existe - nostalgia pentru muzica ușoară, pentru că o parte dintre melodii au fost luate și folosite prin filmele românești ale noului val, tot cu o oarecare ironie. Amestecul de nostalgie și ironie e periculos până la un punct. Nu aveau voie să cânte nimic în limbi străine, chiar dacă era o melodie în limbă străină, puteai să o cânți doar în limba română. Nu vi se pare ciudat? Nu cred că ar conveni nimănui să audă melodii străine celebre dintr-o dată cântate în română sau cei care vin la festivalurile din țară să fie puși să cânte în română. Mai gândiți-vă, că poate vă mai trece de nostalgii.” „Accesul la altă muzică decât cea acceptată de către Partidul Comunist era nul”, Bogdan Voicu, sociolog