Negrescu, după semnarea acordului UE-SUA: Noi ar trebui să cerem o măsură de sprijin pentru exportatori
Inapoi

Negrescu, după semnarea acordului UE-SUA: Noi ar trebui să cerem o măsură de sprijin pentru exportatori

Postat pe 28 Jul 2025

Update cu 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a spus, luni, după semnarea acordului UE-SUA privind tarifele, că România ar trebui să solicite ca executivul european să vină cu o măsură de sprijin pentru exportatori, iar Ministerul Economiei, MAE, împreună cu premierul, ar trebui să aibă acest dialog pentru a face o evaluare şi a vedea dacă pot exista măsuri de sprijin, într-un acord cu partenerii de la Bruxelles. „Dacă e să ne raportăm la ceea ce s-a negociat, nu este extraordinar, dar este mai bine decât dacă nu s-ar fi ajuns la un acord, pentru că riscul era să avem tarife mult mai mari aplicate pentru toate produsele. În acest acord negociat există şi câteva lucruri pozitive, de exemplu o scădere a tarifelor aplicate produselor livrate de industria auto, un lucru care poate fi benefic inclusiv pentru România. (...) Nu este soluţia ideală, dar este mai bine decât un non-acord, care ar fi dus la creşteri de preţuri, la inflaţie şi la un cataclism – aş spune – comercial, atât pentru Europa, cât şi pentru America”, a declarat europarlamentarul PSD Victor Negrescu la Prima News, potrivit News.ro. Negrescu a precizat că, ceea ce este criticat de mai mulţi parteneri europeni, este faptul că această taxă urmează să fie introdusă doar pentru produsele care vin din Europa, ceea ce va afecta competitivitatea companiilor europene, dar, culmea, va atinge şi companiile americane care desfăşoară activităţi în Europa. „Am putea spune că este oarecum nedrept ceea ce se întâmplă. Totodată, America are nevoie, în momentul de faţă, de resurse suplimentare pentru a-şi plăti datoriile. Componenta aceasta de tarife a fost evocată de preşedintele Donald Trump în repetate rânduri, face parte din principiile noului său mandat”, a completat europarlamentarul PSD. Victor Negrescu a mai spus că „Uniunea Europeană exportă mult mai multe bunuri către Statele Unite decât primeşte de acolo, ceea ce înseamnă că avem un sold pozitiv consistent, iar exportatorii europeni vor fi afectaţi. Asta înseamnă că fie îşi vor reduce activitatea, fie vor fi nevoiţi să identifice noi pieţe”. „Noi ar trebui, inclusiv România, să solicităm Comisiei Europene – care a negociat acest acord, poate ar fi trebuit să negocieze mai transparent, în opinia mea – ca executivul european să vină cu o măsură de sprijin pentru exportatori. În cazul României, din nefericire, sunt câteva sectoare cheie afectate. Mă refer aici la zona de oţel şi aluminiu, unde avem tarife de 50%, dar şi la industria farmaceutică – două componente care fac parte din soldul pozitiv pe care îl avem cu Statele Unite. De aceea, cred că trebuie să existe nişte măsuri compensatorii”, a arătat el. Întrebat cine ar fi trebuit să aibă această discuţie, Negrescu a răspuns: „Acum, ştiţi, totul va fi interpretat ca fiind un atac, dar dacă e să ne raportăm la responsabilii instituţionali, Ministerul Economiei şi Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu premierul, probabil că ar trebui să aibă acest dialog, măcar pentru a face o evaluare şi a vedea dacă pot exista măsuri de sprijin, într-un acord cu partenerii de la Bruxelles. E normal acest lucru. Din nou, nu critic pe nimeni – poate nu a fost timp, poate agenda a fost ocupată de subiecte interne –, dar trebuie să ştiţi că e un subiect important: aceste tarife vor intra în vigoare de îndată şi, în consecinţă, trebuie să ne asigurăm că aceste companii prezente în România nu îşi vor reduce activitatea şi îşi vor menţine în continuare investiţiile prevăzute în ţara noastră”.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din galati

-
-

21:02

O nouă ediţie a Festivalului Roman „Tirighina - Barboși” la Galați Scris de Anca Melinte Luni, 04 August 2025 19:00

Legiunile romane au pornit din nou să defileze prin Galați, anunțând cea de-a doua ediție a Festivalului „Tirighina – Barboși”. Dacă pe 2 august romanii au cucerit Centrul orașului, pe 16 august vor defila pe strada Brăilei, zona Spitalului Județean – Cofetăria „Dana”, iar pe 23 august vor fi la Castrul Roman. Iar în perioada 29–31 august, Faleza Dunării va găzdui nu doar o tabără romană vie, ci și o
Image Description

20:55

Bietul nuc, cu ce-a greșit de l-au măcelărit? (FOTO) Scris de Anca Melinte Miercuri, 30 Iulie 2025 18:00

O frumusețe de nuc - înalt, puternic și sănătos - a devenit istorie, din păcate. Imaginile cu bietul arbore, doborât la pământ, măcelărit și transformat într-un tragic maldăr de lemne înfrunzite au fost publicate pe rețelele de socializare și ne-au fost semnalate și nouă. În contrast cu un alt arbore, la fel de... nuc, dar uscat, de care nu s-a atins nimeni! „De câteva zile, în zona Stării Civile de
Image Description

20:55

Oțelul, la mijlocul clasamentului după primele patru etape Scris de Florin Radu Marți, 05 August 2025 20:30

Gruparea gălățeană a început sezonul cu ceva probleme în exprimare, dar ca nivel de rezultate se află pe linia de plutire. Remiza albă din etapa a patra a Oțelului, 0-0, cu Unirea Slobozia (meci disputat la Clinceni) a arătat din nou limite îngrijorătoare ca nivel de joc pentru formația pregătită de Laszlo Balint. Cu toate acestea, cele cinci puncte acumulate în primele patru runde arată că formația gălățeană a scos-o
Image Description

20:31

Aeroportul Galaţi-Brăila - avioane pe hârtie Scris de Anca Melinte Duminică, 03 August 2025 19:00

„Da’ despre aeroport ce mai ştiţi?”, suntem întrebaţi periodic de cititorii noştri, în mesaje sau comentarii la articole. Adresată ironic sau cu speranţă, întrebarea este pertinentă. Pentru că dincolo de promisiuni electorale şi declaraţii făcute de politicieni, din decembrie 2022, se află în derulare un contract în valoare de 30.719.699 de lei fără TVA pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar „Aeroportului International Galaţi-Brăila”. Documentaţie care ar fi trebuit să fie
Image Description

20:23

Analiza financiară. Dolarul a influențat evoluția leului  Scris de Radu Georgescu Marți, 05 August 2025 21:00

Ușoara revenire a cererii de monedă americană, după căderea suferită de aceasta vineri după amiază și luni, a redus plasamentele în monedele de la marginea zonei euro, ceea ce a provocat deprecierea lor. Tranzacțiile din piața valutară se realizau în culoarul 5,071 – 5,076 lei, față de 5,072 – 5,075 lei, în ședința de luni, iar cursul monedei unice a urcat de la 5,0742 la 5,0749 lei. Reamintim că, după
Image Description

Recente din Romania

-
-

02:58

- Mehedinti - Hramul Mănăstirii „Adormirea Sfintei Ana”, din Orşova! Numeroși credincioși au participat la eveniment.

Mănăstirea „Sfânta Ana” din municipiul Orşova a fost îmbrăcată în veșminte de sărbătoare, cu prilejul pomenirii Adormirii Sfintei Ana, mama Fecioarei Maria. Numeroși credincioși, veniți cu evlavie la acest așezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de șase ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Preasfințitul Părinte Lucian – Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Nicodim – Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Galaction – Episcopul Alexandriei
Image Description

02:53

- Mehedinti - Karst Isverna MTB 2025: competiție de mountain bike într-un peisaj spectaculos!

Pasionații de ciclism montan sunt așteptați să participe la Karst Isverna MTB 2025. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 23 august, începând cu ora 8:00, în arealul montan din nordul județului Mehedinți, pe un traseu care promite adrenalină, provocări tehnice și peisaje de poveste. Organizatorii anunță două variante de traseu: – Tura lungă: 41,12 km; – Tura scurtă: 18,42 km. Traseele sunt gândite astfel încât să fie integral parcurse pe bicicletă,
Image Description

02:44

- Mehedinti - „Scuzele nu schimbă realitatea”: cum prevenim și combatem violența în familie?

Prevenirea violenței domestice și a infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale reprezintă o prioritate pentru polițiștii mehedințeni, în anul 2025. Aceste forme de violență afectează profund victimele, dar și întreaga comunitate, motiv pentru care structurile de prevenire desfășoară constant activități de informare și intervenție. Polițiștii mehedințeni monitorizează cu atenție toate cazurile semnalate, indiferent de gravitatea acestora, pentru a înțelege dimensiunea fenomenului la nivel local și intervin prompt, în limitele legii,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
galati WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul galati
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete