Piedone, pus sub control judiciar de DNA: Nu a existat o intenţie de a aduce un prejudiciu sau un folos necuvenit mie sau altuia
Inapoi

Piedone, pus sub control judiciar de DNA: Nu a existat o intenţie de a aduce un prejudiciu sau un folos necuvenit mie sau altuia

Postat pe 23 Jul 2025

Update cu 1 săptămână în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
Cristian Popescu Piedone, șeful suspendat al ANPC, a spus în legătură cu faptele de care este acuzat în dosarul deschis de DNA, că nu a existat nicio intenţie de a aduce vreun prejudiciu cuiva sau un folos necuvenit pentru el sau pentru altă persoană. El susține că, atât timp cât a fost preşedintele ANPC, şi-a îndeplinit această funcţie „cu demnitate”. Piedone a fost prezent, miercuri dimineaţă, la sediul Poliţiei Bragadiru, pentru a-i fi prezentate obligaţiile pe care le are de îndeplinit în cadrul controlului judiciar. „Mi s-a spus ce am de făcut, am înţeles şi voi respecta”, a declarat Cristian Popescu Piedone la Antena 3, potrivit News.ro. El s-a referit şi faptele de care este acuzat în dosarul DNA. „Tot ce s-a făcut nu s-a făcut cu vreo intenţie de a prejudicia pe cineva, de a aduce un prejudiciu sau un folos necuvenit cuiva mie sau altuia. Atâta timp cât am fost preşedintele ANPC mi-a îndeplinit această funcţie cu demnitate. Era public controlul meu”, a spus Piedone. DNA a anunţat oficial, marţi seară, că Piedone, a fost plasat sub control judiciar şi nu are dreptul de a-şi exercita funcţia. El este acuzat că a pemis accesul unor persoane neautorizate la informaţii care nu erau destinate publicităţii, pentru că l-ar fi prevenit pe reprezentantul Hotelului Internaţional din Sinaia în legătură cu controlul pe care ANPC urma să îl facă la unitatea de cazare. Conform stenogramelor publicate de Digi24.ro, Piedone a sunat de pe telefonul şoferului său la reprezentantul Hotelului Internaţional din Sinaia, anunţând cotrolul ANPC şi făcându-i recomandări legate de modul în care trebuie să se pregătească. Piedone îi sugera acestuia cum să fie pregătită bucătăria pe care urma să o controleze: „Vezi şi tu care-i mai utilată, mai ţiplă, mai nu ştiu ce, pune-i p-ăia să-şi ia halate, tot ce trebui pe ei, să aibă bonete în cap, să... mănuşi în mână”. El a vorbit şi despre starea camerelor. „Spune la recepţie să-mi pregătească trei camere pe un etaj”, îi recomanda el reprezentantului hotelului, precizându-i că acestea trebuie să fie „ţiplă, cu cearceafuri noi cu... cu husă la cu... la saltea cu tot ce corespunde, prosoape”. „Să fie tot, ca să dau şi un exemplu: „Uite, domne, patru stele.” Că voi oricum sunteţi. Da?”, mai afirma şeful ANPC. Procurorii au precizat că, în data de 07 martie 2025, Cristian Popescu Piedone ar fi divulgat unui reprezentant al unei societăţi comerciale care administrează un hotel în oraşul Sinaia faptul că subordonaţii săi din cadrul A.N.P.C. urmează să efectueze în aceeaşi zi un control tematic la societatea acestuia, precum şi obiectivele controlului. „Astfel, inculpatul i-ar fi permis reprezentantului hotelului accesul la aceste informaţii, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite de către operatorul economic, constând în evitarea sancţionării pentru neregulile constatate în domeniul protecţiei drepturilor consumatorilor. În concret, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone l-ar fi învăţat pe reprezentantul hotelului respectiv cum să aranjeze bucătăria şi camerele care urmau să fie verificate de funcţionarii A.N.P.C”, transmis procurorii. Potrivit acestora, ulterior acestei informări, reprezentantul hotelului ar fi luat toate măsurile necesare pentru a nu se constata în urma controlului ce urma a fi efectuat, încălcări ale legislaţiei specifice protecţiei consumatorilor. ”Acesta i-ar fi contactat telefonic pe unii dintre angajaţii hotelului şi le-ar fi dat instrucţiuni pentru a face curăţenie, a se echipa corespunzător şi a-l aştepta pe preşedintele A.N.P.C. ce urma să vină în control. În urma controlului, unitatea de cazare nu a fost sancţionată de către reprezentanţii A.N.P.C. şi totodată, reprezentanţii hotelului au fost felicitaţi de către inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone pentru modul exemplar de desfăşurare a activităţii”, mai transmis procurorii. Aceştia precizează că, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone trebuie să respecte o serie de obligaţii între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului şi să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv cea de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. ”Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile 309 Cod de procedură penală”, a mai transmis DAN. Cristian Popescu Piedone neagă acuzaţiile şi susţine că nu a vorbit cu proprietarul hotelului, deşi este prieten cu acesta şi a stat la hotelul respectiv încă de dinainte de Revoluţie.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din galati

-
-

19:47

Leul a început săptămâna pe apreciere Scris de Radu Georgescu Luni, 04 August 2025 20:00

Leul a profitat, la fel ca și alte monede de la marginea zonei euro, de revenirea apetitului pentru risc, la care a contribuit reducerea plasamentelor în dolar, afectat de rezultatele negative venite din piața americană a muncii. Cursul euro a scăzut de la 5,0770 lei, maximul săptămânii trecute, la 5,0742 lei, iar tranzacțiile se realizau în culoarul 5,072 – 5,075 lei. Moneda națională va putea fi protejată în cazul unor
Image Description

18:38

Categoriile de persoane care vor plăti obligatoriu CASS Scris de Raluca Ichim Luni, 04 August 2025 18:00

Începând cu 1 august a intrat în vigoare primul pachet din măsurile de austeritate impus de guvernul Bolojan. În acest context Casa Națională de Asigurări de Sănătate atrage atenția asupra faptului că anumite categorii de persoane, care erau asigurate în sistemul public de sănătate și-au pierdut această calitate, odată cu noile măsuri impuse de situația economică prin care trece România în aceste momente. Așadar vom face publică această listă, însă
Image Description

18:22

Finanțare de 1,6 milioane de euro pentru „Sănătate fără frontiere” Scris de Anca Melinte Luni, 04 August 2025 18:30

Grație unei finanțări europene în valoare totală de 1,6 milioane de euro, vor fi îmbunătățite serviciile medicale pentru zeci de mii de oameni de pe ambele maluri ale Prutului, anunță Consiliul Județean Galați. Lansarea proiectului transfrontalier „Sănătatea fără frontiere”, o inițiativă comună a Consiliului Județean Galați, a Raionului Hîncești din Republica Moldova și a Spitalului Orășenesc Târgu Bujor, a avut loc luni, 4 august 2025. Potrivit Consiliului Județean, din suma
Image Description

17:38

Beneficiarii de indemnizații care își mențin calitatea de asigurat Scris de Cristinel Luca Luni, 04 August 2025 18:15

Beneficiarii de indemnizație pentru creșterea copilului, indemnizație în vederea adopției și venit minim de incluziune nu trebuie să facă nicio acțiune suplimentară pentru menținerea calității de asigurat, ca urmare a Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, informează Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). ANPIS precizează că, pentru beneficiarii menționați, nu este necesară exprimarea unei opțiuni de asigurare alternativă în sistemul de sănătate. Contribuția de 10% aferentă asigurărilor
Image Description

17:30

Fiul șefei CSM, angajat ca specialist IT la Inspecția Judiciară Scris de Viaţa liberă Luni, 04 August 2025 17:15

Fiul judecătoarei Elena Raluca Costache, președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cea care a susținut că o eventuală pensie de 11.000 de lei este insuficientă, a fost angajat ca specialist IT la Inspecția Judiciară (IJ), apoi a fost transferat la Curtea Militară de Apel București. La Inspecția Judiciară, el avea un salariu brut minim de 17.000 de lei, plus bonusuri, potrivit presshub.ro. De pe 25 noiembrie 2024, Tiberiu Alexandru Marian
Image Description

Recente din Romania

-
-

21:16

- Maramures - Moldavian Rookie Fest 2025 – Skateboarding de clasă mondială la Chișinău

În perioada 1–3 august 2025, Chișinăul a găzduit pentru a doua oară consecutiv Moldavian Rookie Fest, etapă oficială din circuitul internațional World Rookie Tour. Evenimentul a fost organizat de Asociația Club Sportiv Extrem Rivulus din Baia Mare (România), în parteneriat cu Federația Sporturilor pe Role din Republica Moldova și cu sprijinul Red Bull Moldova. Prezență impresionantă: 56 de rideri la start, inclusiv 5 fete, un record pentru competițiile de până
Image Description

21:13

- Constanta - Iată cine este tânărul care a murit la Eforie Sud după ce a intrat în apă cu un rucsac plin cu nisip!

În urma cercetărilor a fost identificată persoana decedată ca fiind un bărbat, de 36 de ani, din municipiul București. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Potrivit surselor noastre, cel în cauză ar fi fost în depresie, aparent din cauza faptului că o rudă apropiată ar fi fost bolnavă. „Astăzi, în jurul orei 13.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Eforie au
Image Description

21:09

- Dambovita - Accident rutier pe DJ 711, în afara localității Bilciurești! Un șofer a fost rănit!

La data de 4 august a.c., în jurul orei 05:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 711, în afara localității Bilciurești. Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 29 de ani, din județul Argeș, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 711, în afara localității Bilciurești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
galati WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul galati
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete