Victor Guzun discută despre digitalizarea serviciilor publice în Republica Moldova
Update cu 3 luni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Maria Popescu

Victor Guzun discută despre digitalizarea serviciilor publice în Republica Moldova
Victor Guzun, diplomat și fost ambasador al Republicii Moldova în Estonia, a vorbit despre digitalizarea serviciilor publice din țara sa natală. În cadrul emisiunii "În Fața Ta", difuzată duminică la Digi 24, Guzun a subliniat importanța integrării digitale, inspirându-se din experiența Estoniei, țară unde acest model a fost implementat cu succes.
"Republica Moldova este un caz foarte bun, este un caz de succes în digitalizare. Strategia de transformare digitală spune foarte clar că până anul 2030 toate serviciile publice din Republica Moldova - ele sunt în jur de 700 - trebuie să aibă loc doar în format digital," a menționat Guzun. El a subliniat că niciun cetățean nu trebuie să fie exclus din această strategie și fiecare moldovean are o semnătura digitală care îi permite accesul la servicii online.
Diplomatul a explicat că există aplicații, precum EVO, care permit utilizatorilor să acceseze documentele publice direct de pe telefon, eliminând necesitatea de a purta documentele fizice. "Aplicatia EVO din Republica Moldova este suficientă din punct de vedere legal," a spus el. Guzun a adăugat că, datorită programului M-Delivery, cetățenii pot primi documente direct acasă.
Guzun a subliniat și modul în care digitalizarea ajută la economisirea timpului. "Eu vreau să alerg dimineața, vreau să stau cu copilul meu," a afirmat el, aducând în discuție și educația digitală din Estonia, unde copiii semnează digital încă de la vârsta de 7 ani.
În plus, Guzun a vorbit despre votul electronic implementat în Estonia de peste 20 de ani, subliniind că nu au existat fraude electorale. El a insistat pe faptul că votul electronic nu ar trebui să fie un subiect politic, ci o chestiune a dreptului cetățeanului de a vota.
"Digitalizarea nu este un aspect tehnologic, este o chestiune de societate și dimensiune umană," a afirmat Guzun, adăugând că 90% din eforturile de digitalizare se concentrează pe aspectele sociale. De asemenea, el a menționat că a discutat cu mai mulți miniștri ai digitalizării din România și a subliniat importanța învățării din experiența Estoniei, nu doar a ceea ce a fost realizat, ci și a greșelilor de evitat.