• ”un bagaj până la 7 kg e cât se poate de rezonabil. După cum de bun simţ ni se pare aşezarea în mod automat a copiilor până la 12 ani lângă adultul însoţitor, fără taxă suplimentară de loc”, a punctat europarlamentarul român Parlamentul European vrea să schimbe radical legile privind drepturile pasagerilor aerieni în UE. Promovată de grupul Socialiștilor și Democraților (S&D), din care face parte eurodeputatul PSD Mihai Tudose, reforma va interzice taxarea bagajelor de mână cu greutatea până la 7 kg, pe lângă bagajul personal deja gratuit (geantă de mână sau rucsac). Copiii până în 12 ani ar urma să stea lângă însoţitorii lor fără taxa suplimentară de loc, iar despăgubirea pasagerilor în caz de întârziere sau anulare a zborului se va face după criterii mult mai precise.„Vrem reguli clare şi simple pentru drepturile pasagerilor din transportul aerian. Normele în vigoare sunt de mult depăşite: de exemplu, regulamentul privind compensaţiile în caz de întârziere sau anulare a zborurilor datează din anul 2004! În Parlamentul European, în ultimele două săptămâni, au avut loc o dezbatere în şedinţa plenară şi un vot în Comisia pentru Transporturi, urmând votul în plen pentru poziţia cu care vom merge la negociere cu statele membre, reprezentate de Consiliul UE. Aceștia sunt paşii procedurali şi grupul nostru politic, al celor de la PSD, se va bate pentru ca reforma să nu fie amputată sub presiunea companiilor aeriene. A înţeles toată lumea nevoia de salvare a sectorului aviatic după oprirea pe termen lung a curselor în pandemie, dar acum e cazul să acţionăm pentru cetăţenii ce vor reguli care să le apere drepturile în faţa goanei după profit a companiilor aeriene. Mai mult de o treime din profitul unei companii low-cost provine din taxele suplimentare pentru bagaje, locuri preferențiale şi îmbarcare prioritară”, a declarat Mihai Tudose. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD a precizat că, după 12 ani de blocaj, există speranţa unui acord interinstituţional pe această temă, după ce şi miniştrii Transporturilor din statele UE au reuşit să adopte o poziţie comună la 5 iunie.„Nu văd de ce s-ar mai pierde vremea. Avem încă din 2014 o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a stabilit că bagajul de mână este un element necesar al transportului aerian de pasageri, prin urmare trebuie să fie gratuit dacă are dimensiuni şi greutate rezonabile. Deci taxarea bagajelor de cabină acum este abuzivă! Noi credem că un bagaj până la 7 kg e cât se poate de rezonabil. După cum de bun simţ ni se pare aşezarea în mod automat a copiilor până la 12 ani lângă adultul însoţitor, fără taxă suplimentară de loc. Iar în materie de despăgubire și rambursare, vrem introducerea unor praguri orare decente pentru compensarea pasagerilor şi a unui formular comun de cerere”, a subliniat eurodeputatul Mihai Tudose. Brăila agenda europeana mihai tudose transport aerian bagaje Parlamentarii Brăilei și marea putere a CCR Politic 23 June 2025 Agenda europeană | Mihai Tudose: Simplificarea normelor UE va stimula relansarea industriei de apărare Politic 23 June 2025 Important pentru șoferi. ”Am eliminat sala din cadrul examenului pentru permisul auto!” Politic 17 June 2025 Agenda europeană | Mihai Tudose: ”România trebuie să îşi promoveze interesele în perspectiva noului pachet UE privind mobilitatea militară” Politic 16 June 2025 Crima din Scorțaru Vechi. Femeia era bătută frecvent de soțul violent, fost consilier local Se deschide Salonul de Vară al Uniunii Artiștilor Plastici din România - Filiala Brăila Recidivistul și americanca Agenda europeană | Mihai Tudose: ”Parlamentul European apără drepturile pasagerilor aerieni. Se modifică regulile în UE” Două piscine noi în Brăila Percheziții la Brăila. Grupare specializată în fraudarea unor unități bancare din străinătate Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie Primul spital creștin din România Două piscine noi în Brăila Percheziții la Brăila. Grupare specializată în fraudarea unor unități bancare din străinătate Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie
Venituri de 573.349 de euro, adică 2.849.544 de lei, atât a calculat consilierul local PNL Eduard Ciulei că ar putea obţine Galaţiul din vânzările de terenuri supuse votului aleşilor în şedinţa de joi, 26 iunie 2025. Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, 27 din cele 57 de proiecte de hotărâre cuprinse pe ordinea de zi aveau ca obiect vânzarea, directă sau prin licitaţie, a unor suprafeţe de
.
Noile documente care conțin un cip ce va permite accesul la 11 servicii digitale le sunt acum disponibile și gălățenilor. Obținerea noului act de identitate este gratuită pentru persoanele cu vârsta de peste 14 ani. Incertitudinea privind eliberarea noilor cărți electronice de identitate (CEI) la Galați a fost clarificată de autoritățile locale, care ne-au confirmat, zilele trecute, că și la Serviciile Locale de Evidență a Populației pot fi adresate cereri
.
Primăria municipiului Galaţi a cheltuit, recent, 9.000 de lei fără TVA pentru trei bilete de avion pe ruta București - La Coruña şi retur, în perioada 11 - 14 mai 2025. Motivul acestei deplasări externe se regăseşte pe ordinea de zi a şedinţei de joi, 26 iunie: un acord de cooperare între cele două municipalităţi. „Se aprobă încheierea acordului de cooperare între municipiul Galați și municipiul La Coruña din Regatul
.
Serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și instituțiile publice organizate la nivel de județ ale administrației publice centrale reprezintă un exces administrativ și nu își justifică existența într-un număr atât de mare, afirmă Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România - IMM România, într-un comunicat de presă. Conform documentului, în Galați sunt înregistrate 33 de instituții deconcentrate ale statului, de trei ori mai multe decât în Cluj sau
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.