• ”anticiparea şi pregătirea pentru crize de orice fel trebuie traduse în practică printr-o abordare transfrontalieră şi multisectorială”, a punctat europarlamentarul Comisia Europeană a lansat două inițiative în cadrul agendei sale privind o Uniune pregătită pentru situații de criză: o strategie vizând constituirea de stocuri la nivelul UE și o strategie privind mijloacele medicale de intervenție. Obiectivul este să se asigure continuitatea accesului la bunuri esențiale și la material medical vital, în special în timpul crizelor, cum ar fi penele majore de energie, dezastrele naturale, conflictele sau pandemiile.„Provocările din ultimii ani ne arată că trebuie consolidat gradul de pregătire al UE pentru toate tipurile de amenințări. Sunt binevenite, în acest sens - chiar dacă cu o lentoare pe care nu o pot înţelege - aceste strategii pentru constituirea de stocuri. E vorba, în esenţă, de a putea asigura în situaţii de criză bunurile esențiale pentru cetăţeni: alimente de bază, apă, medicamente, combustibil”, a declarat europarlamentarul Mihai Tudose. Vicepreşedintele Comisiei pentru Securitate şi Apărare din Parlamentul European a evidenţiat trei elemente importante ale noului plan de acţiune al UE: „Mi se par de bun augur pentru eficienţa demersului promovarea parteneriatelor civil-militar, respectiv public-privat, precum şi accentul pus pe îmbunătățirea transportului și logisticii pentru a putea avea un răspuns rapid în momentele critice. Totodată, începe crearea unei reţele UE de stocuri, bazată pe coordonare, colaborare şi schimb de bune practici între statele membre”, a precizat Mihai Tudose. Eurodeputatul PSD a subliniat că „pe baza concluziilor din situaţiile dificile ale ultimilor ani, anticiparea şi pregătirea pentru crize de orice fel trebuie traduse în practică printr-o abordare transfrontalieră şi multisectorială. Vă dau un exemplu: un atac cibernetic poate cauza un accident industrial, care să afecteze infrastructuri critice, ceea ce poate cauza incendii, pene de curent şi probleme de aprovizionare în mai multe state deodată. Sau, mai stringentă pentru noi, românii, este eventualitatea unui cutremur grav. De asta, România e direct interesată de succesul constituirii stocurilor UE pentru situaţii de criză”, a declarat Mihai Tudose. Brăila agenda europeana mihai tudose stocuri UE Ce cred unii parlamentari brăileni despre Ordonanța Bolojan Politic 9 July 2025 Agenda europeană | Mihai Tudose: România are o problemă cu locuinţele supraaglomerate. E nevoie de acţiune europeană pentru locuinţe la preţuri accesibile Politic 7 July 2025 Senatorul brăilean Silviu-Dorin Petea, exclus din SOS România Politic 2 July 2025 Agenda europeană | Mihai Tudose: ”Parlamentul European apără drepturile pasagerilor aerieni. Se modifică regulile în UE” Politic 30 June 2025 Victoria Traian - Covurluiul Târgu Bujor, 0-1 Viitorii maiștri militari, patru săptămâni de practică la bordul navelor de luptă Irigații la limită, din cauza debitului prea mic al Dunării Agenda europeană | Mihai Tudose: “România e direct interesată de constituirea stocurilor UE pentru situaţii de criză” Interlopul Soare, trimis la închisoare Fără ”cocoașele” lui Antistescu Conflict între doi tineri, în zona tarabelor din Piața Halelor. Unul a fost lovit cu o sticlă Încă o medie de 10 la Evaluarea Națională, după contestații: Andreea Cristina Gălbinaș, șefa de promoție de la Școala ”Ion Băncilă” Două piscine noi în Brăila Percheziții la Brăila. Grupare specializată în fraudarea unor unități bancare din străinătate Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie
În urma incidentului, ISU Galați a deschis o anchetă și a aplicat trei sancțiuni contravenționale unor operatori economici, pentru încălcarea prevederilor legale privind apărarea împotriva incendiilor. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 16.000 de lei. Printre deficiențele identificate de echipele de control se numără:- utilizarea instalațiilor electrice în condiții care generau risc de incendiu, prin nerespectarea instrucțiunilor de funcționare și a normelor de prevenire a incendiilor; - funcționarea instalațiilor
.
Valul protestelor împotriva intenției Guvernului Bolojan de a adopta prin ordonanță de urgență tăieri de venituri pentru personalul plătit din fonduri publice pare să cuprindă în scurt timp toată țara și ar putea culmina, în toamnă, cu o grevă generală declanșată de cele cinci mari confederații sindicale din România: CNS Cartel Alfa, CNSLR-Frăția, Blocul Național Sindical (BNS), CSDR și CSN Meridian. Salariații Direcției Județene de Statistică Galați au protestat din
.
Primăria Galaţi a mai lansat trei concursuri de recrutare pe lângă cele pe care le derulează deja, şi despre care aţi putut afla din ziarul "Viaţa liberă". Iată care sunt posturile vacante şi condiţiile pentru ocuparea lor pe durată nedeterminată. Conform unuia dintre anunţuri, Primăria organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, grad profesional superior la Compartimentul Administrare
.
Venituri de 573.349 de euro, adică 2.849.544 de lei, atât a calculat consilierul local PNL Eduard Ciulei că ar putea obţine Galaţiul din vânzările de terenuri supuse votului aleşilor în şedinţa de joi, 26 iunie 2025. Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, 27 din cele 57 de proiecte de hotărâre cuprinse pe ordinea de zi aveau ca obiect vânzarea, directă sau prin licitaţie, a unor suprafeţe de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.