Plenul Senatului dezbate și votează luni moțiunea împotriva ministrului Educației, Daniel David
Nationale

Plenul Senatului dezbate și votează luni moțiunea împotriva ministrului Educației, Daniel David

Plenul Senatului va dezbate şi vota luni moţiunea simplă prin care sunt criticate politicile Guvernului în domeniul educaţiei, informează site-ul forului legislativ, citat de Agerpres.Liderul grupului senatorial al AUR, Petrişor Peiu, a depus, miercuri, în plen, moţiunea - intitulată "În loc de instrucţie şi excelenţă, umilinţă şi dresaj", semnată de 38 de senatori din Opoziţie (28 AUR, 6 neafiliaţi, 4 Pace-Întâi România)."România se află în faţa unei crize fără precedent în domeniul educaţiei, iar sub conducerea ministrului Daniel David, sistemul naţional de învăţământ a fost supus unor măsuri de austeritate brutale, aplicate prin minciună, manipulare şi dispreţ faţă de nevoile reale ale elevilor, părinţilor şi profesorilor. (...) Educaţia a ajuns copilul ilegitim al Guvernului, rodul unei alianţe politice dăunătoare, care împinge România spre un viitor sumbru.

Articol postat în data 15 Sep 2025
Sindicaliștii din administrația publică protestează luni dimineață în București. Ei amenință cu greva generală
Nationale

Sindicaliștii din administrația publică protestează luni dimineață în București. Ei amenință cu greva generală

Sindicaliştii din administraţia publică protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce la un blocaj generalizat în acest sector de activitate. Ei ameninţă cu greva generală dacă aceste măsuri vor fi adoptate.

Articol postat în data 15 Sep 2025
Video Curtea Bisericii Negre din Brașov va fi reabilitată, după 150 de ani. Cum va arăta și când ar urma să fie gata lucrările
Nationale

Video Curtea Bisericii Negre din Brașov va fi reabilitată, după 150 de ani. Cum va arăta și când ar urma să fie gata lucrările

Curtea Bisericii Negre din Brașov, una dintre cele mai reprezentative construcții gotice din România, va fi reabilitată după un secol și jumătate. Acesta este unul dintre proiectele de reabilitare a monumentelor istorice din Brașov, iar investițiile se ridică la peste 5 milioane de euro.

Articol postat în data 15 Sep 2025
Video Cărți împrumutate cu telefonul, în sistem self-service. Cum arată cea mai modernă bibliotecă din România, deschisă nonstop
Nationale

Video Cărți împrumutate cu telefonul, în sistem self-service. Cum arată cea mai modernă bibliotecă din România, deschisă nonstop

Cea mai mare bibliotecă publică din Oradea a intrat în lumea generației Z. Clădirea a fost restaurată, în timp ce toate procedurile, de la inventarul cărților la relația cu cititorii, au fost digitalizate.

Articol postat în data 15 Sep 2025
Provocarea de la granița României: De câte ori au ajuns la noi în țară dronele rusești trimise spre Ucraina. Ce arată datele MApN
Nationale

Provocarea de la granița României: De câte ori au ajuns la noi în țară dronele rusești trimise spre Ucraina. Ce arată datele MApN

În mai mult de jumătate dintre atacurile cu drone ale Rusiei asupra Ucrainei în apropierea graniţei cu România, fragmente de drone au căzut pe teritoriul țării noastre, arată datele centralizate de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), potrivit Agerpres. Datele MApN arată că, din luna februarie 2022, când Rusia a declanşat invazia în Ucraina, în apropierea graniţelor României s-au înregistrat 52 de atacuri exclusiv pe teritoriul Ucrainei, în care au fost implicate drone ruseşti.

Articol postat în data 15 Sep 2025
Accident pe mare în largul coastelor Mauritaniei. Doi căpitani, spaniol și rus, au fost arestați
Nationale

Accident pe mare în largul coastelor Mauritaniei. Doi căpitani, spaniol și rus, au fost arestați

Un spaniol şi un rus, căpitani ai uneia dintre cele două ambarcaţiuni implicate într-o coliziune în largul coastei Mauritaniei, în urma căreia cinci persoane au fost date dispărute, au fost plasaţi în arest în oraşul mauritanian Nouadhibou, a făcut cunoscut duminică o sursă apropiată jandarmeriei. Cinci mauritanieni sunt daţi dispăruţi de vineri în urma unei coliziuni între vasul de pescuit mauritanian „Tafra 3”, care s-a scufundat ulterior, şi o navă gambiană, „Grey Whale”, notează AFP preluată de Agerpres.

Articol postat în data 15 Sep 2025
Lula da Silva îi răspunde lui Trump, după condamnarea lui Bolsonaro: „Justiţia din Brazilia a dat o decizie istorică”
Nationale

Lula da Silva îi răspunde lui Trump, după condamnarea lui Bolsonaro: „Justiţia din Brazilia a dat o decizie istorică”

Procesul împotriva fostului preşedinte brazilian Jair Bolsonaro „nu este o vânătoare de vrăjitoare”, a dat asigurări duminică preşedintele actual Luiz Inacio Lula da Silva, ca răspuns la criticile omologului său american Donald Trump. El a adăugat că justiția din Brazilia a dat „o decizie istorică”.

Articol postat în data 15 Sep 2025
Exclusiv Ministrul Apărării oferă noi detalii despre acțiunea avioanelor F-16 care au vânat drona rusească în spațiul aerian românesc
Nationale

Exclusiv Ministrul Apărării oferă noi detalii despre acțiunea avioanelor F-16 care au vânat drona rusească în spațiul aerian românesc

Ionuț Moșteanu a povestit, duminică seara la Digi24, cum a decurs acțiunea piloților avionelor F-16 care au vânat drona din spațiul aerian românesc și a spus că este ușor să spui „de pe canapea de la București - «hai să tragem cu tunul de bord»”, însă lucrurile sunt mai complicate și ar trebui ca lumea să știe cum se trage cu un tun de 20 de mm câte 100 de proiectile pe secundă care se duc la 5 km sau rachete care e posibil să rateze ținta. „Ne place sau nu ne place, cred că va trebui să ne obișnuim”, cu astfel de evenimente, a adăugat el și consideră că Putin testează NATO prin aceste incursiuni ale dronelor în România, Polonia.

Articol postat în data 14 Sep 2025
Exclusiv Traian Băsescu, despre alegerile din Republica Moldova: „România a făcut ce a trebuit. Este rândul moldovenilor să-și facă treaba”
Nationale

Exclusiv Traian Băsescu, despre alegerile din Republica Moldova: „România a făcut ce a trebuit. Este rândul moldovenilor să-și facă treaba”

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat duminică seară, la Digi24, că România ar pierde investițiile pe care le-a făcut în ultimii 20 de ani în Republica Moldova și ar deveni vecină cu o țară condusă de un guvern prorus, dacă alegerile parlamentare de pe 28 septembrie ar fi câștigate de partidele antieuropene. Traian Băsescu afirmă că România „a făcut ce a trebuit” pentru Republica Moldova, iar acum este rândul cetățenilor să păstreze calea proeuropeană la votul de pe 28 septembrie.

Articol postat în data 14 Sep 2025
Exclusiv Traian Băsescu critică reacția României în cazul dronei rusești: Dovedim neputință că nu putem doborî o tiriplice de dronă
Nationale

Exclusiv Traian Băsescu critică reacția României în cazul dronei rusești: Dovedim neputință că nu putem doborî o tiriplice de dronă

Traian Băsescu a criticat duminică seara, în exclusivitate la Digi24, reacția României în cazul dronei rusești care a pătruns în nordul județului Tulcea. Fostul președinte a spus că aparatul de zbor fără pilot trebuia doborât imediat ce a fost reperat în spațiul aerian românesc.

Articol postat în data 14 Sep 2025
Foto Incident aviatic în Polonia. Un avion a ratat aterizarea și a ieșit de pe pistă
Nationale

Foto Incident aviatic în Polonia. Un avion a ratat aterizarea și a ieșit de pe pistă

Un avion al companiei aeriene poloneze Enter Air, care a decolat din Turcia spre Polonia, a derapat de pe pistă la aterizarea pe aeroportul internațional din orașul Cracovia. Pasagerii au fost evacuați în siguranță, iar zborurile au fost suspendate, scrie site-ul TVP World.

Articol postat în data 14 Sep 2025
Șefa Comisiei Europene avertizează, după incidentul dronei rusești în România: „E o ameninţare gravă la adresa securităţii regionale”
Nationale

Șefa Comisiei Europene avertizează, după incidentul dronei rusești în România: „E o ameninţare gravă la adresa securităţii regionale”

„Incursiunea Rusiei în spaţiul aerian al României reprezintă din nou o încălcare flagrantă a suveranităţii Uniunii Europene”, a afirmat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ea a adăugat că incidentul este „o ameninţare gravă la adresa securităţii regionale”.

Articol postat în data 14 Sep 2025
Acasa Recente Radio Județe