"astăzi/ mi-am pregătit/ cămara// adun cuvintele/ parafate de zborul/ păsărilor// notele din Bach/ smulse cu forța/ din gânduri// penele/ care mi-au dat lecții/ de zbor// asfințiturile/ lipite-n orizonturi// secundele/ ce-au respirat/ odată cu mine// las deschisă ușa/ până mâine/ să încapă cât mai mult/ din ieri" este invitația pe care o adresează poeta Silvia Curelaru Ibănescu prin poemul "The door is open", din volumul de debut "Fântâna cu păsări albe", deschizând cu generozitate ușa sufletului său, un preaplin de trăiri și emoții, adevărate bijuterii lirice alcătuite meșteșugit din frânturi de viață pline de frumos. Intenția autoarei este foarte sinceră, clară și concisă, lăsând cititorul să pătrundă în arealul său sufletesc plin de lumină ("din lemn prețios/ încrustat cu lumină/ am cioplit un fluier// cu el/ voi cânta ierbii/ nenăscute și/ vânturilor/ ce nu-și cunosc/ cărarea// voi chema gândurile/ cinstitoare de amurguri// voi șopti codrilor/ crescuți între dealuri/ printre umbre și geruri// voi mângâia/ râurile prin triluri/ și zările prin fulger// voi strânge/ bucăți din lună/ șirag peste gene// mă voi îmbăta/ cu lumina din/ adâncurile desăvârșite/ create în cer/ de suflarea timpului/ strateg/ între lumi paralele" - "Dorința") generator de atâta viață, de creație divină a tot ceea ce poate fi mai frumos, pentru că omul a fost zămislit din lut și Lumină, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, iar artistul, poetul a primit mult suflu divin prin Cuvântul ce i-a fost hărăzit. Încă din titlu se poate lesne observa un întreg proces de cunoaștere și autocunoaștere a firii omenești, dar mai ales a harului creatorului, "fântâna" și "păsările albe" fiind două simboluri ale viețuirii și înălțării prin creație, prin poem, fântâna fiind locul în care izvorul sporește, iar păsările albe sugerează zborul și desăvârșirea creației, sau teluricul și celestul între care poetul își scrie destinul său de iubire, adăpându-i pe cei însetați de Cuvânt. Poetul capătă puteri nebănuite devenind mijlocitorul dintre dimensiunea omenească și cea spirituală, sau dintre două lumi paralele ce totuși se pot întâlni paradoxal într-un punct ("la fereastră/ clipa se zbate/ între reflexii// mireasma de prun/ și gustul de gutuie// alintul frunzei/ din palmele vântului// stropii de rouă prinși/ în cingătoarea lui octombrie// amprentează viul// pentru o clipă/ simțul se destinde/ rămâne pecete/ pe gând// prin brumă/ desculță/ alerg după fluturi// un cer sus/ un cer jos// eu// țintă în calendar" - "Remember"). Înzestrată nu doar cu talent, ci și cu o percepție extrasenzorială a ființării în arta verbelor a fi și a simți ("a fi// verb îngenuncheat/ în gramatica inimii// liber/ prin întrebare/ prizonier/ între răspunsuri" - "Extras"), Silvia Curelaru Ibănescu este o fină cunoscătoare a intarsierii în cuvânt, folosindu-se de imagini artistice expresive, dar mai ales de metafore inedite, făcând lectorul să trăiască emoția la cote maxime, iar cuvintele să simtă și ele puterea creatoare ("în durerea hârtiei/ literele/ își fac cuib/ din cuvânt// cerneala/ modelează/ versul ascuns/ printre/ muchii de lemn/ simetric șlefuite" - "Când cuvintele simt"). Cu o tematică vastă culeasă de pe câmpurile vieții, volumul se desfășoară ca un tablou în mișcare, plin de culori pastelate, în special galben (lumina) și verde, ambele fiind simbolul vieții și creației ("la umbra teiului/ vântul inspiră/ din emoția ierbii/ născută din lumină" - "Vestea luminii"), doar stolul de păsări albe (îngerii creației) vine să contureze nevoia de înțelepțire prin cuvânt ("prin ruga celor/ o mie de sori/ izvorăște raza/ din fântâna/ luminii/ ce ți-a descifrat/ apusul// ascunsă/ sub palma dimineții/ își țese voal/ din nopțile/ celor o mie de luceferi// departe de tristețea/ lunii/ cu privirea însetată/ de lumină/ ochiul meu/ cu cele o mie de priviri/ se adapă/ din fântâna cu păsări albe/ pregătite/ pentru/ cele o mie de zboruri" - "Fântâna cu păsări albe").