Proza scurtă „Lipseste un înger” a lui Victor Dragomir impresionează prin lirismul său magic

Proza scurtă „Lipseste un înger” a lui Victor Dragomir impresionează prin lirismul său magic

Victor Dragomir a prezentat o proză scurtă intitulată „Lipseste un înger”, care ar fi putut purta și titlul „Să mergem, Papito!”, o expresie ce încheie povestea într-o notă inspirată. Criticii literari au găsit operele sale pline de subtilități, argumentând că lucrarea se încadrează în ceea ce ar putea fi definit ca „lirism magic”.

Gabriel Gherbaluță remarcă că, fără cele două personaje principale - îngerul și demonul - nu ar exista și cele două alegeri ale omului: calea binelui și cea a răului. El consideră textul bine structurat și cu potențial de dezvoltare. Coca Drăgan completează, spunând că proza reflectă lupta intensă dintre bine și rău, evidențiind realismul și execuția sa.

Daniela Lăcrămioara Capotă subliniază talentul lui Dragomir de a construi cu măiestrie nu doar personajele, ci și povestea, comparând stilul său cu delicatețea unei aripi de înger. Nelu Păcuraru laudă capacitatea autorului de a transmite senzația de cruzime a destinului, remarcând firul religios prezent în narațiune și onomastica inspirată, precum Varahiil și Hamaliel.

Critica literară Anca Șerban Gaiu consideră că proza debordează de lirism și are puterea de a transfigura cititorul, creând o atmosferă stranie și luminoasă, în timp ce Silvia Curelaru observă o temă profundă legată de destin și intervenția divină, unde dialogurile sugerează o preocupare cosmică pentru soarta sufletelor umane.

Carmen Neacșu adaugă că textul emană multă energie și certitudine, fiind profund și poetic. I. Gh. Tofan trage paralele cu realismul magic al lui Jorge Luis Borges și sugerează influențe de la alți scriitori.

Pe de altă parte, Ecaterina Păun notează că îngerul din povestire este aproape umanizat, ceea ce demonstrează o implicare emoțională puternică din partea autorului. Stela Iorga aduce în discuție lipsa de unitate stilistică a textului, considerând că dragostea pentru scris compensează un oarecare amatorism.

Mioara Ardieleanu remarcă sensibilitatea prozei, care reflectă căutarea iubirii și redă lupta continuă dintre înger și demon, concluzionând că este un text reușit, plin de viață și emoție.