Stela Iorga, apreciată pentru un grupaj de 14 poeme captivante

Stela Iorga, apreciată pentru un grupaj de 14 poeme captivante

Stela Iorga a adus recent în atenția publicului un grupaj de 14 poeme, care au stârnit o serie de aprecieri și comentarii extrem de pertinente. Aceste poezii au fost intens discutate și elogiate de diferite personalități din lumea literară.

O mostră reprezentativă din creația sa este poezia "manechina balerina", care descrie resentimentul unui manechin față de vitrinierul care o așază unde dorește acesta. Iată un fragment copleșitor: "manechina balerina/ il ura pe el/ pe vitrinierul care o aseza unde poftea/ si de aceea se visa in timpul liber/ cum chiar il ura/ asa/ de tare/ incat il despica in doua/ sa ajunga la inima lui/ si sa se aseze in ea."

Ecaterina Paun subliniază că "toate poemele au un ludic al lor; emana tandrețe și un sentiment asumat impresionant; manechinul este un alter ego al Stelei Iorga - o păpușă care așteaptă trăirea care să o facă să-i bată inima; de fapt, este bine prinsă drama omului care, printr-o relație, poate anima starea de manechin; de subliniat că are suplețe în vers, în idee și în sentimente."

Comentatorul Leonard Matei adaugă: "Un grupaj care ne arată că Stela Iorga are continuitate în raport cu cartea sa anterioară intitulată 'glonțul de lumină'; își conturează foarte bine ideea de joc și de poveste; are și o facilitate a rimelor care trimite, prin ludic, la poeziile copilăriei; are constanță și consecvență în valorificarea emoției - nu se pierde în șmecherii lirice."

O observație interesantă vine de la Ioan Gh. Tofan: "Un soi de lirică epică; nu mai are angoasa și tristețea cunoscute - este mai senină."

Dorian Stoilescu remarcă: "Îmi place ideea de manechin - care simbolizează resemnarea din societate, din viață; constrângerea socială transpare din toate textele; ar mai putea umbla pe ici, pe colo, la ritmul textelor."

Victor Dragomir vede în poeme "o complexitate izvorâtă din nevoia manechinului de a primi o stare de animație; întâlnim sentimente cristalizate și apoi metamorfozate într-un univers fascinant; trăirile sunt ascunse de mantia unei autoironii bine regizate; nu pot să nu remarc poezia 'lacrima îngerului' în care găsesc condensat sentimentul autoarei."

Eleonora Vizinteanu observă o schimbare în stilul autoarei: "De această dată, am regăsit o Stela Iorga mai dulce, mai nostalgică, fără asprimea și duritatea pe care i le cunoșteam."

Într-o analiză complexă, Silvia Curelaru arată că "Stela Iorga conduce cititorul într-o lume a nostalgiei, a întrebărilor rămase fără răspuns, a poveștilor cu manechine; versurile sunt dispuse în unități ideatice structurate simetric, creând un limbaj în limbaj; se observă, în toate poemele, asocierea eului autoarei cu personajul-cheie - manechinul - care capătă verosimilitate, conținut și chiar formă; în aceste poeme, există o euritmie ce pune în mișcare legătura directă dintre om (sine) și viața însăși; poemele oscilează între candoare și tristețe; ideea de manechin este fundamentală în construirea poemelor."

Carmen Neacșu adaugă că "are mai multă tristețe decât pare la prima vedere; dezbrăcarea de viață sugerată prin introducerea manechinelor în scenă/poveste este de un dramatism acut."

Adi G. Secară încheie cu o notă de originalitate spunând: "Stela Iorga reușește o bijuterie de mini(W)estworld, în care androizii sunt înlocuiți de manechine. Un erotism bizar, chiar dur, apropo de covrigeii de Buzău, aduce un aer de inedit, în condițiile caniculei literare. Fără exagerări, o Stela Iorga de zile mari!"

În concluzie, grupajul de poeme al Stelei Iorga a demonstrat din nou talentul și profunzimea autoarei, fiind apreciat pentru delicatețea, complexitatea și originalitatea sa. Poemele sale continuă să capteze și să emoționeze publicul, consolidând astfel statutul său prețuit în lumea literară.