Procurorii au pus punct anchetei în cazul episodului de violență extremă petrecută între doi angajați ai unei firme de pompe funebre, în urma căruia unul dintre ei a fost aproape ucis de lovituri crunte aplicate de colegul de muncă. Incidentul a avut loc la începutul lunii iulie, într-o dimineață, când unul dintre bărbați l-a atacat pe celălalt cu o rangă metalică. Loviturile cu corpul contondent au fost însoțite de altele, cu pumnii și picioarele, victima fiind efectiv zdrobită în bătaie. Transportat la Spitalul de Urgență în stare critică, muncitorul bătut a fost supus mai multor intervenții chirurgicale și a supraviețuit cu greu leziunilor suferite. Medicii legiști au stabilit că viața i-a fost pusă în primejdie, astfel că procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați au putut formula cerere de arestare pe numele agresorului Florin Cătălin Pocovnicu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor. ”În dimineaţa zilei de 9 iulie 2025, inculpatul a pus în executare intenţia de a suprima viaţa persoanei vătămate, căreia i-a aplicat multiple lovituri cu o ţeavă metalică, cu pumnii şi cu picioarele în zona capului, a feţei, peste membrele superioare şi membrele inferioare, cauzându-i traumatisme cranio-cerebrale şi faciale, care necesită 40-50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi traumatisme de membre, care necesită 80-90 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, au precizat anchetatorii.
Începând de sâmbătă, 9 august 2025, Secția „Lapidarium” a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” din Galați își redeschide porțile, după o perioadă în care a fost inaccesibilă vizitatorilor din cauza unor lucrări de remediere. „Ne prezentăm scuze pentru disconfortul creat în ultima perioadă — din păcate, o avarie la instalația sanitară a impus închiderea temporară a secției. Vă mulțumim pentru înțelegere și răbdare! Revenim cu entuziasm și cu dorința de
.
În perioada 8–15 august, în municipiul din nordul județului are loc una dintre cele mai mari manifestări tradiționale ale verii: Iarmarocul Moldovenesc. Forțele de ordine sunt în alertă maximă, pemtru ca evenimentul să se desfășoare fără incidente. Peste o sută de jandarmi din Galați, sprijiniți de Gruparea Mobilă de la Bacău, alături de polițiști și polițiștii locali tecuceni, vor fi prezenți printre petrecăreții de la Iarmaroc, pentru prevenirea oricăror incidente
.
Doi bărbați din județul Galați au ajuns în Penitenciar după ce polițiștii de la Urmăriri au pus în aplicare mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea, emise pe numele lor de judecătoriile din Galați și Tecuci. Primul ajuns după gratii a fost un localnic în vârstă de 52 de ani din Schela, care a încălcat o hotărâre judecătorească prin care îi fusese instituit un ordin de protecție. Judecătorul au
.
„Nu cedăm!” Cadrele didactice din toată țara s-au ținut de cuvânt și se află deja de opt zile la proteste, în fața Ministerului Educației și Cercetării din București, în speranța că cineva va sta de vorbă cu ei. Din sursele noastre am aflat că în cele două ore de pichetare, cât cadrele didactice s-au aflat în fața instituției, nimeni nu a intrat și nu ieșit din clădirea în care își
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.