Marco Rubio s-a întâlnit pentru prima dată cu omologul său chinez. Temele discutată de către cei doi oficiali
Inapoi

Marco Rubio s-a întâlnit pentru prima dată cu omologul său chinez. Temele discutată de către cei doi oficiali

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Externe
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat vineri, în Malaezia, că a avut o întrevedere „pozitivă” cu ministrul de externe chinez Wang Yi, arătându-se optimist în privinţa unei potenţiale întâlniri între preşedinţii american şi chinez. Întrevederea celor doi şefi de diplomaţii a fost prima de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă în ianuarie, şi a avut loc pe fondul tensiunilor persistente dintre SUA şi China în ce priveşte comerţul, Taiwanul sau tehnologiile de vârf, relatează AFP, potrivit Agerpres. Locul de desfăşurare a fost capitala Malaeziei, Kuala Lumpur, unde a avut loc reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor ASEAN (Asociaţia Statelor din Asia de Sud-Est), la care tarifele americane s-au aflat în centrul discuţiilor. 'Există anumite probleme pe care va trebui să le reglăm, ceea ce este normal între ţări de talia noastră, de anvergura noastră şi care au această influenţă în lume', a declarat Rubio în faţa presei, după o discuţie de circa o oră cu Wang Yi. 'Însă consider această întâlnire foarte constructivă şi pozitivă', a adăugat el. De asemenea, Rubio s-a declarat încrezător că o întâlnire între preşedintele american Donald Trump şi cel chinez Xi Jinping va avea loc, existând 'o voinţă puternică a celor două părţi' în acest sens. El a precizat totuşi că nu a fost stabilită o dată. În urma discuţiei de la Kuala Lumpur, Ministerul de Externe chinez a emis un comunicat potrivit căruia China şi SUA au convenit să îşi gestioneze diferenţele, simultan cu extinderea domeniilor de cooperare, a transmis Reuters. Wang i-a declarat lui Rubio că ţara sa speră că Statele Unite se vor uita la China cu 'o atitudine obiectivă, raţională şi pragmatică' şi îşi vor formula politica astfel încât obiectivul să fie coexistenţa paşnică, se spune în acelaşi comunicat. La reuniunea ASEAN, miniştrii de externe din regiune şi-au exprimat 'îngrijorarea' faţă de tarifele punitive cu care a ameninţat Trump, calificându-le drept 'contraproductive' şi o ameninţare pentru creşterea regională, potrivit unui comunicat comun publicat vineri.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din galati

-
-

17:02

Renet Vanker, în lotul CSM Arcada Scris de Florin Radu Vineri, 11 Iulie 2025 16:30

VOLEI. Al doilea jucător stranier, după finlandezul Nikula, transferat la CSM Arcada este estonianul Renet Vanker. Joacă pe postul de coordonator de joc şi vine din campionatul Belgiei. Vanker, 26 de ani și 1.95 metri, a activat în Belgia în ultimii patru ani, câștigând cu Maaseik două medalii de vicecampion și una de bronz. În sezonul 2023-2024 a fost adversarul lui CSM Arcada în grupele CEV Champions League și a
Image Description

16:04

Un bărbat și-a înjunghiat tatăl pentru că i-a spart laptopul Scris de Mariana Constandache Vineri, 11 Iulie 2025 15:47

Un gălățean a fost arestat la finele unui episod pe cât de domestic, pe atât de violent. O dispută cu tatăl vitreg, în cursul căreia bărbatul mai în vârstă și-a vărsat nervii pe laptopul fiului, s-a finalizat cu spitalizarea primului și reținerea celui de-al doilea. Procurorii care au deschis o anchetă pentru tentativă de omor asupra unui membru de familie în stare de provocare au reținut că lucrurile au escaladat
Image Description

15:47

Covurluiul, la al doilea meci în grupa de Cupa României Scris de Gh. Arsenie Vineri, 11 Iulie 2025 15:45

FOTBAL. În acest weekend continuă meciurile fazei regionale la fotbal al echipelor județene câștigătoare a Cupei României. Reprezentanta Galațiului, Covurluiul Tg. Bujor, a acumulat deja o victorie, iar sâmbătă, 12 iulie, susține al doilea joc din grupa. Partida va avea loc în deplasare, la Victoria Traian (Brăila). Întâlnirea va fi arbitrară de Adrian Frățilă (Buzău). După acest meci, bujorenii așteaptă verdictul ultimei partide, de miercuri 16 iulie, Progresul Isaccea -
Image Description

13:02

„Urban is fun”. Ce evenimente vor avea loc în weekend la Spicu Scris de Anca Melinte Vineri, 11 Iulie 2025 12:32

Educaţie pentru sănătatea dinţilor şi muzică tehno cu sunete de trompetă și saxofon! Sunt cele două evenimente care vor anima, în acest weekend, zona pietonală de la Spicu. Ambele sunt parte a proiectului „Urban is fun 5”, organizat de Asociația Dodoroni, cu finanţare de la bugetul local. Astfel, sâmbătă, pe 12 iunie, de la ora 11,00 este programat un eveniment dedicat copiilor care, în timp ce se joacă, învață cât
Image Description

11:04

Primăria Galaţi anunţă noul operator al staţiilor de încărcare pentru maşinile electrice Scris de Anca Melinte Vineri, 11 Iulie 2025 10:15

Noul contract de operare şi mentenanță a stațiilor de reîncărcare pentru mașinile electrice a fost încheiat de Primăria Galaţi cu firma Power Revolution. Contractul va fi valabil până la finele anului. „Noua aplicație pe care utilizatorii o pot folosi pentru accesarea stațiilor este Nextcharge care poate fi descărcată pe dispozitivele mobile din magazinele on-line și de pe pagina web a noului operator. Încărcarea cu energie electrică va costa 1,37 lei
Image Description

Recente din Romania

-
-

19:08

- Nationale - Video Cum vrea Ilie Bolojan să reducă risipa din Sănătate. Problema cheltuielilor cu medicamentele și a sporurilor necontrolate

Premierul Ilie Bolojan a afirmat, într-o conferință de presă, că România se confruntă cu o creștere alarmantă a cheltuielilor din sistemul de sănătate, în contextul în care fondurile necesare nu mai pot fi acoperite integral, iar eficiența rămâne scăzută. „Nu mă refer la fondurile europene care intră în sănătate, nu mă refer la bugetele de investiții pe care le alocă Ministerul Sănătății pentru reparații de spitale sau dotări. Mă refer
Image Description

19:08

- Gorj - Accident cu două victime pe DN 7

​ Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul se desfășoară alternativ, prin dirijare, pe DN 7 Sibiu – Râmnicu Vâlcea, în zona localității Gura Văii, județul Vâlcea, din cauza unei coliziunii față-spate între un autotren și un autoturism. În urma accidentului, două persoane necesită îngrijiri medicale.
Image Description

19:07

- Nationale - Video Ilie Bolojan, despre digitalizarea ANAF: „Este o poveste fără sfârșit. Nu există niciun entuziasm acolo să se facă această reformă”

Premierul Ilie Bolojan a subliniat, vineri, că este nevoie de modificarea legislaţiei fiscale, menţionând totodată că va propune limitarea mandatelor pentru cei cu funcţii de conducere la ANAF. Șeful Guvernului a criticat ritmul lent al reformei digitale din cadrul instituției. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
galati WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul galati
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete