Guvernul elimină indemnizațiile membrilor ATOP Scris de Tatiana Dumitru Vineri, 25 Iulie 2025 11:00
Inapoi

Guvernul elimină indemnizațiile membrilor ATOP Scris de Tatiana Dumitru Vineri, 25 Iulie 2025 11:00

Postat cu 19 ore în urmă

Update cu 19 ore în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Politica
Începând de la 1 august 2025, membrii Autorităților Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) nu vor mai primi indemnizații pentru participarea la ședințele acestei structuri consultative. Măsura, adoptată în ședința de joi, 24 iulie, a Guvernului, a fost anunțată de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, și este prima dintr-o serie de acțiuni menite să reducă cheltuielile administrative la nivel local, relatează Digi24. Conform Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), activitatea desfășurată în cadrul ATOP, atât în ședințele plenare, cât și în cele ale comisiilor, va fi neremunerată. În trecut, membrii acestor organisme beneficiau de indemnizații de ședință stabilite de consiliile județene sau de Consiliul General al municipiului București, în cuantumuri ce variau între 5 și 10% din indemnizația lunară a președintelui consiliului județean sau a primarului general. „Reducem costurile serviciilor publice cu aproape 22 milioane de lei pe an, iar economiile pentru 2025 sunt de 6,8 milioane de lei”, a declarat ministrul Cseke Attila. Diferențele mari între județe, lipsa unui criteriu unitar de stabilire a indemnizațiilor și rolul pur consultativ al ATOP au fost principalele argumente în favoarea acestei decizii. În unele cazuri, costurile erau semnificative: un membru ATOP din județul Arad putea încasa până la 2.500 de lei pentru o singură ședință, în timp ce în Sălaj suma era de aproximativ 1.000 de lei, iar în Alba - în jur de 1.600 de lei. Într-un județ, cheltuielile lunare pentru această structură puteau ajunge la 50.000 de lei, iar anual depășeau 600.000 de lei. ATOP este o structură fără personalitate juridică, organizată la nivelul fiecărui județ și al municipiului București, care reunește reprezentanți ai consiliilor județene, ai Jandarmeriei și Poliției. Deși nu are putere decizională, activitatea sa are ca scop îmbunătățirea eficienței serviciului Poliției Locale în comunitate.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Politica
Politica

„Imaginați-vă că un an ar trebui să rămânem cu strada desfundată”. Ionuț Pucheanu, despre modernizarea bulevardului Coșbuc (FOTO) Scris de Anca Melinte Joi, 24 Iulie 2025 17:00 Foto: Anca Melinte

„Imaginați-vă că, preț un an de zile, noi ar trebui să rămânem cu strada desfundată și să le explicăm cetățenilor de ce nu se mai asfaltează. Ideea înghețării sau intrării în conservare a unor astfel de proiecte înseamnă de fapt și de drept o cheltuială suplimentară”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, într-o intervenție telefonică în emisiunea „România politică”, de la Prima News. Edilul-șef a criticat, în numele PSD, .

Politica

CJ Galaţi a atras toate fondurile „Anghel Saligny” pentru modernizarea drumurilor judeţene Scris de Anca Melinte Miercuri, 23 Iulie 2025 19:00

Dacă premierul Ilie Bolojan va pune cruce finanţărilor prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, Consiliul Judeţean Galaţi nu are motive să-şi facă griji. Potrivit datelor pe care instituţia ni le-a transmis, a atras deja aproximativ 98 la sută din suma totală disponibilă, de 140 milioane de lei, care i-a fost alocată pentru trei investiţii majore în infrastructura rutieră a judeţului. Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, .

Politica

Ajutor gălăţean pentru localitățile afectate de inundații din Covasna Scris de V.L. Miercuri, 23 Iulie 2025 11:00

Şase localităţi din județul Covasna care au suferit pagube semnificative în urma inundaţiilor din luna mai vor primi un milion de lei de la Consiliul Judeţean Galaţi. În oraşul-staţiune Covasna vor ajunge 350.000 de lei, iar comunele Dobârlău, Boroşneu Mare, Chichiş, Zagon şi Ozun vor primi câte 130.000 de lei fiecare. Fondurile vor fi folosite pentru refacerea infrastructurii şi pentru sprijinirea familiilor afectate. Potrivit unui bilanţ al ISU Covasna, inundaţile .

Politica

Circuitul copacilor în Pădurea Gârboavele. Defrişări şi plantări făcute anul acesta (FOTO) Scris de Anca Melinte Vineri, 18 Iulie 2025 17:00

„Invit pe mari iubitori de natură la Gârboavele. Fraților, vă rog frumos: la pădure! Orașul e cu betoane”, răbufnea, recent, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, la adresa gălăţenilor care critică ori se arată îngrijoraţi cu privire la modul în care urmează a fi modernizată Faleza Dunării. Numai că şi în Pădurea Gârboavele se fac investiţii şi modernizări care necesită defrişări. Iar îngrijirea pădurii presupune şi plantări, dar şi îndepărtarea arborilor .

Pagina de facebook

-
-

Recente din galati

-
-

20:07

Zile mai scumpe la Plaja "Dunărea". Obligat să plătească bilet întreg, deși ar fi putut beneficia de reducere Scris de Raluca Ichim Vineri, 25 Iulie 2025 20:00

Un bărbat din Galați, care a vrut să meargă joi seara la Plaja „Dunărea” din oraș, a avut surpriza să constate că în ziua cu pricina reducerea la prețul biletelor nu se aplică. Cu banii pregătiți și cu gândul la câteva ore bune de bălăceală, omul a încercat să negocieze cu administratorii bazei de agrement, reprezentanții societăţii Gospodărire Urbană Galați, dar și cu agenții de pază, de la care însă
Image Description

19:35

Sâmbătă: Picnic urban în familie, cu program adaptat din cauza caniculei Scris de Anca Melinte Vineri, 25 Iulie 2025 19:45

Evenimentul „Picnic Urban în Familie” se va desfăşura sâmbătă, 26 iulie 2025, pe Faleza Dunării, dar cu un program modificat, anunţă Primăria Galaţi. Pentru că Galaţiul se va afla sub avertizare meteo de caniculă, prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, organizatorii de evenimente publice trebuie să ia măsură astfel încât activitățile să se desfășoare în afara intervalului cu temperaturi extreme. Prin urmare, noul program al evenimentului „Picnic Urban
Image Description

19:15

Poza zilei. Educația prin mișcare și exemplul personal Scris de Tatiana Dumitru Vineri, 25 Iulie 2025 15:00

Într-o dimineață liniștită, într-un colț de parc, o imagine te oprește din mers: trei fetițe fac flotări, sprijinite de o bancă. Nu sunt înscrise într-un club sportiv, ci, pur și simplu un tată iese cu ele la mișcare, atunci când are timp. Le întreb ce fac, iar ele îmi răspund zâmbind: „Ne antrenăm!”. Un gest simplu, dar care spune mult despre educația adevărată - transmisă prin exemplu, nu prin vorbe.
Image Description

17:47

„Imaginați-vă că un an ar trebui să rămânem cu strada desfundată”. Ionuț Pucheanu, despre modernizarea bulevardului Coșbuc (FOTO) Scris de Anca Melinte Joi, 24 Iulie 2025 17:00 Foto: Anca Melinte

„Imaginați-vă că, preț un an de zile, noi ar trebui să rămânem cu strada desfundată și să le explicăm cetățenilor de ce nu se mai asfaltează. Ideea înghețării sau intrării în conservare a unor astfel de proiecte înseamnă de fapt și de drept o cheltuială suplimentară”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, într-o intervenție telefonică în emisiunea „România politică”, de la Prima News. Edilul-șef a criticat, în numele PSD,
Image Description

17:47

Concurs de pescuit pentru persoanele cu dizabilități locomotorii Scris de Viaţa liberă Vineri, 25 Iulie 2025 10:30

Consiliul Județean Galați a organizat, joi, 24 iulie, la Balta Zătun, o nouă ediție a competiţiei "Cupa Danubius - Depășim limitele împreună" - Memorial Cristea Vasile, dedicată persoanelor cu dizabilități locomotorii. Evenimentul, aflat la cea de-a 32-a ediție, a fost organizat în parteneriat cu Asociația "Sporting Club" Galați și a reunit peste 140 de participanți din 18 județe din țară, precum și din Republica Moldova. Pescarii care au reușit să-și
Image Description

Recente din Romania

-
-

08:18

- Timis - FOTO. „Out of the Box II”: Redescoperirea libertății prin artă la Penitenciarul Timișoara

Proiectul este coordonat de artista Regina Damian și susținut de Municipiul Timișoara, în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Timișoara și Asociația Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. „Ideile pentru lucrările realizate vin în totalitate de la participanți. Eu nu intervin în conținutul ideilor lor, ci doar îi îndrum din punct de vedere artistic, pentru a aprofunda partea vizuală. Îi încurajez să iasă din tehnicile simple, cunoscute, și
Image Description

08:16

- Constanta - Atenție, șoferi! Restricții de tonaj pentru drumurile din județul Constanța. Iată cum se circulă autostrada A2

Pe șoselele principale, respectiv A 1 București-Pitești, A 3 București-Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Râmnicu Vâlcea -Sibiu, circulația rutieră se desfășoară fluent, în condițiile unui carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori reduse de trafic. Pe autostrada A 2 București-Constanța, circulația rutieră este în ușoară creștere pe sensul de mers spre Constanța, fără însă ca traficul să fie îngreunat sau să fie formate coloane de autovehicule. Astăzi, 26
Image Description

08:10

- Buzau - Caravana medicală „Sănătate pentru Buzău” ajunge azi la Beceni

Caravana medicală „Sănătate pentru Buzău”, proiect inițiat de președintele interimar al Consiliului Județean, Adrian Petre, ajunge astăzi la Beceni. Caravana aduce în sprijinul cetățenilor din mediul rural servicii medicale oferite de specialiști din diverse domenii. Conform unui comunicat de presă, la această ediție își oferă expertiza următorii medici: Ștefania Szabo – chirurgie și ecografie abdomen, Mihaela Drăgan – medicină internă, Narcisa Ispas – pneumologie, Diana Munteanu – ecografie sân, Nicoleta
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
galati WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul galati
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete