În zilele de 21 şi 22 iunie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, parohia gălăţeană "Sf. Mina, Victor şi Vichentie" a organizat concursul de şah "In hoc signo vinces", una dintre cele mai mari competiţii de şah în aer liber din România. Ajunsă anul acesta la cea de-a X-a ediţie, competiţia s-a desfăşurat în curtea bisericii şi a fost organizată de parohie în colaborare cu Şcoala Gimnazială "Miron Costin", CSM Galaţi, organizaţia "Şah în şcoală" şi CS Şah Club Galaţi. Pe parcursul celor două zile, concursul a reunit peste 150 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani, elevi de la clasele pregătitoare până la clasele a VIII-a de la şcolile din municipiul Galaţi, copii înscrişi la diferite cluburi de şah, dar şi seniori de la căminele de bătrâni din Galaţi. Manifestarea a debutat cu rostirea de rugăciuni şi intonarea Imnului naţional, după care, în parcul bisericii, s-a desfăşurat concursul propriu-zis. Tinerii şahişti gălăţeni au fost îndrumaţi şi supravegheaţi de specialişti în sportul minţii şi de un juriu format din arbitri de la cluburi afiliate Federaţiei Române de Şah, competiţia fiind organizată în sistem elveţian, pe parcursul a şase runde. După fiecare rundă, copiii au primit din partea organizatorilor covrigi, gogoşi şi apă, având totodată posibilitatea de a se destinde în parcul frumos amenajat al bisericii gălăţene.
Gălățenii din cătunele Bursucani și Zimbru, parte a comunei Bălăbănești, din nordul județului, l-au cinstit, pe 21 iulie 2025, pe Sfântul Rafail de la Agapia Veche, fiu al Eparhiei Dunării de Jos, născut la Bursucani, pe la anul 1560. Din 2008, când a fost proclamată canonizarea Sfântului Rafail, prin hotărârea 244/2008 a Arhiepiscopiei Dunării de Jos a fost reînființată așezarea. Până astăzi, prin grija Înaltpreasfințitului Părinte Casian al Dunării de
.
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galați a desfășurat, în perioada 1 iunie - 20 iulie, o amplă acțiune de supraveghere a pieței, în special în contextul valului de căldură care a afectat județul. În urma acestor controale, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 991.500 de lei, au fost oprite definitiv de la vânzare produse în valoare de 16.843 de lei, iar două supermarketuri și o patiserie au
.
Cetățenii care dețin abonamente pentru parcarea supraetajată din cartierul Mazepa I, cu locuri atribuite în anul 2020 și care au valabilitate până în septembrie 2025, au posibilitatea de a solicita prelungirea lor, pentru o perioadă de 3 ani, anunță Primăria Galați. Solicitările pot fi făcute în perioada 30 iulie 2025, ora 8,00 - 9 august 2025, ora 7,59. Conform Primăriei, solicitanții trebuie să îndeplinească aceleași condiții care au stat la
.
Joi, 24 iulie, la Mănăstirea Cârlomănești, peste 120 de copii din parohiile Umbrărești I, Movilenii de Sus, Matca I, Corod IV, Liești, "Sfântul Gheorghe" Tecuci și Bucești au participat la o serie de activităţi de vară, în cadrul programului eparhial ”Vacanţa din pridvorul Bisericii”. Programul a debutat în biserica aşezământului monahal cu rugăciunea de dimineață, urmată de prezentarea vieţii Sfintei Hristina, cu prilejul pomenirii ei, şi a istoricului mănăstirii. După
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.