Gălățenii din cătunele Bursucani și Zimbru, parte a comunei Bălăbănești, din nordul județului, l-au cinstit, pe 21 iulie 2025, pe Sfântul Rafail de la Agapia Veche, fiu al Eparhiei Dunării de Jos, născut la Bursucani, pe la anul 1560. Din 2008, când a fost proclamată canonizarea Sfântului Rafail, prin hotărârea 244/2008 a Arhiepiscopiei Dunării de Jos a fost reînființată așezarea. Până astăzi, prin grija Înaltpreasfințitului Părinte Casian al Dunării de Jos, Schitul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din așezarea Zimbru, cunoscut drept Schitul Maicilor, a fost readus la viață, după ce fuseseră spulberate ultimele mărturii în anii de cumplită prigoană ateistă, 1959-1960. Potrivit unei monografii din 1944, semnată de părintele Gheorghe Bârsan, schitul a fost ridicat la 1793, de către călugării Ioasaf și Alomah, ieromanahi coborâți în Țara de Jos a Moldovei de la Mănăstirea Râșca, județul Suceava. La acel timp, de mare sprijin au fost familiile Cernat, Plesnilă și Iamandi. Schitul ținea de Mănăstirea Adam, ca și astăzi, și a funcționat până în 1864, ca schit de maici, stareță fiind maica Agafia Palade. După secularizarea averilor mănăstirești din 1864, maicile s-au risipit la Adam sau prin alte locuri, la Zimbru rămânând doar Eupraxia Iamandi și Agripina Cernat, iar biserica devenind parohială. Cutremurul din 1940 a afectat zidirea, iar în 1959-'60 regimul ateist „s-a spălat pe mâini”, precum Pilat, locul fiind redat agriculturii... În 2008 și după, consemnam că urmele bătrânului schit fuseseră rase de pe suprafața pământului, inclusiv mormintele maicilor fiind profanate... În fața abuzurilor, după ce buldozerul a doborât și a înlăturat puținele mărturii ce rezistaseră cutremurului și sărăciei, credincioșii din sat au salvat ce mai rămăsese în picioare. Au luat clopotul și crucea Maicii Magdalena și le-au ținut în siguranță, în grădinile lor, locuri „ilegal” transfigurate în grădini ale Raiului... Catapeteasma vechiului schit a fost adăpostită în podul șubred al bisericuței din Bursucani... Așa se face că, la hramul de acum, Sfinții au revenit deplin acasă, prin lucrarea sfințitoare a Arhiepiscopului nostru, Înaltpreasfințitul Părinte Casian. În rugăciune, au stat de veghe părintele Cezar Gagiu, protopop de Tg. Bujor, și jertfitoarele maici, în frunte cu maica stareță Anastasia Cimbru, stareța de la Mănăstirea Adam, care au readus la viață istoricul schit. Un rol determinant l-au avut oamenii locului, aristocrați ai credinței, care și-au dorit să renască din acest loc al jertfei și al profanării un Sfânt Altar. O nouă grădină a Raiului... Astăzi, la vechiul memorial al maicilor de la Zimbru, Sfinții fac pod de rugăciune peste veacuri. Din anul 2008, după canonizarea Sfântului Rafail, candela s-a reaprins, Sfântul Altar are acum protector și pe Sfântul Rafail de la Agapia Veche, de la Bursucani, prin grija Arhierelui Dunării de Jos. A fost zidită o nouă biserică din lemn, în stil arhitectural moldovenesc, pe fundament de piatră. Noua catapeteasmă este din stejar, realizată la Comănești - Bacău, iar Sfânta Masă, pe care liturghisește și Se odihnește Hristos, este placată cu marmură. Urmele vechii biserici au fost păstrate, ca un fel de pridvor-memorial, în fața Bisericuței din lemn. În centrul edificiului, a revenit Sfânta Icoană a Maicii Domnului, care după desființarea schitului a vegheat, în taină, în Biserica de la Bursucani. Sfântul Odor a fost dăruit Schitului Zimbru, pe 19 februarie 1855, de „Sârdar Hagi Gheorghe Neculai, fiind făcătoare de minuni”, ne spune părintele Cezar Gagiu... O paranteză: „serdarul”, în Moldova veacurilor XVII-XVIII, era comandant de oaste, iar „hagi” era cel care mergea în pelerinaj la locurile sfinte... Lângă noua biserică, pentru continuarea slujirii cu rugăciunea Mariei și lucrul mâinilor Martei s-a zidit un strașnic Așezământ filantropic (încă nefinalizat), un spațiu care va oferi posibilitatea copiilor din eparhie să se simtă ca Acasă, în vacanțele de peste an. La Schitul Zimbru, a revenit la locul potrivit vechiul clopot „salvat” de localnici, care - peste timpul acesta efemer - cheamă la rugăciune - peste deal, „urmașii, urmașilor, urmașilor lui Ștefan”. Lângă clopotniță, Sfânta Cruce a maicii Magdalena - singura nesfărâmată de buldozerele anilor ateiști - dă mărturie despre timpul veșniciei, despre biruința prin credință și dragostea de Dumnezeu, amintea, deunăzi, Părintele Arhiepiscop Casian. În arșița verii, la Schitul Maicilor, vocile monahiilor de odinioară ce odihnesc prin văgăunile pământului răscolit și glasul lui Dumnezeu stăruie peste vecuri: „Ai gijă, fiule, că locul pe care-l calci este pământ sfânt...!”