Minorii aflați în sistemul de protecție specială sunt o categorie aparte. Ei sunt supuși, mai mult decât ceilalți copii, riscului de a deveni victime ale traficului de persoane, respectiv ”marfă” pentru proxeneți sau indivizi care îi exploatează la muncă forțată ori cerșetorie. Acești minori necesită o atenție sporită din partea autorităților, motiv pentru care Poliția Galați a marcat o nouă etapă a campaniei ”Dorințe îndeplinite la vârste potrivite” la Complexul de Servicii Sociale „Dumbrava Minunată”, unde sunt cazați copii și tineri pentru care a fost instituită o măsură de protecție socială. ”Activitatea a avut ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare a riscurilor asociate traficului de persoane și altor forme de exploatare la care pot fi expuși minorii. De asemenea, s-a pus accent pe importanța dezvoltării unei atitudini responsabile, a luării unor decizii corecte și informate, precum și pe încurajarea exprimării dorințelor și aspirațiilor într-un cadru sigur și adecvat vârstei”, au precizat reprezentanții IPJ Galați.
Liturghia arhierească din Duminica a V-a de la Pogorârea Sfântului Duh, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, în Catedrala din Galați, a continuat rugăciunea către „Cel care a făcut Cerul și Pământul”, cele văzute și cele nevăzute. În mijlocul Catedralei, ne-a vegheat Icoana „Prodomița”, cinstită cu o zi înainte în Catedrala adreiană, dar și în „Catedrala din Deal” - Biserica „Sfinții Împărați”, care are al doilea hram închinat Sfântului Odor. Din
.
Conform datelor prezentate de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a crescut de la 2,2%, în mai, la 2,3%, luna trecută. Însă România rămâne lider absolut, cu o creștere a prețurilor în iunie de 5,8%, față de cifra prezentată de Institutul Naţional de Statistică, care este de 5,7%. În opinia analiștilor de la ING și BCR, inflația din decembrie ar urma să fie de 7,5%. Evoluția va fi
.
În perioada 11-16 iulie 2025, în Parohia Rădești, din județul Galați, în cadrul programul eparhial de vară pentru copii şi tineri ”Vacanţa din pridvorul Bisericii” a avut loc tabăra de vară „Aripi pentru suflet”, un proiect educațional și duhovnicesc dedicat copiilor din comunitate. Timp de șase zile, 85 de copii au participat la activități diverse, desfășurate sub semnul credinței, al prieteniei și al bucuriei, aflăm de la Arhiepiscopia Dunării de
.
A fost scandal general într-un bar din zona Siderurgiștilor, o bătaie între mai multe persoane, clienți ai stabilimentului, impunând mobilizarea unor efective sporite de poliție. Incidentul s-a petrecut marți seara, informează IPJ Galați, doi bărbați, unul de 34 de ani și altul de 41 de ani, agresându-l pe un alt client, în vârstă de 50 de ani, cu care ar fi avut un conflict spontan. Descinderea polițiștilor la fața locului
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.