* "Tata, care a fost imam, m-a învățat să spun o rugăciune când trec pe lângă o biserică…" Gülten Abdula Nazare, care împlinește astăzi, 31 martie, o frumoasă vârstă, a primit de curând o onorabilă distincție din partea Organizației "Liderii Rumeliei", pentru activitatea depusă de-a lungul timpului pe plan internațional pentru drepturile omului și cultură, festivitatea fiind transmisă pe unul dintre canalele de televiziune naționale din Turcia. Președintele Filialei Galați a Uniunii Democrate Turce din România ne-a mărturisit că lucrează la alte cărți, dintre care una pornind de la ideea de a prezenta atât comunitatea turcă, relațiile ei cu ceilalți cetățeni, români în special, din Galați, aducând o contribuție inedită la istoria orașului nostru, punând accentul pe perioada pe care a numit-o "otomană", referindu-se la anii în care turcii erau într-un număr important în oraș, adică înainte de anul 1821. Se va vedea "cât de important este Galațiul în documentele otomane, din punct de vedere strategic, politic, economic. Ca o curiozitate, Galațiul era considerat de către otomani ca parte a Dobrogei, deși, evident, a fost al Moldovei… Vreau să subliniez în lucrarea mea că pentru perioada secolelor XVI-XVIII, orașului Galați nu i se acordă atenția cuvenită!" Gălățeancă trup și suflet, Gülten Abdula Nazare (care are de fapt un prenume unic în lume, deoarece la naștere cei de la starea civilă i-au caligrafiat numele "Ghiulte", "Gülten" însemnând "Trandafiria", sau, mai exact, după "gül" - trandafir, și "ten" - "față", "Chip de trandafir") a început să-și amintească, la întâlnirea noastră, despre ceea ce i-au povestit părinții săi, începând cu una dintre nopțile Primului Război Mondial, când familia tatălui, aflată la Nicopole, în Bulgaria, a fost nevoită să fugă în România, împreună cu alte familii, ajungând la Galați - Mahmut, tatăl, care mai avea trei frați, și mama sa, care era "profesoară de Coran". Consulatul otoman îi cazează la început în clădirea anexă a moscheii "Hamidiye", ambele clădiri fiind foarte importante pentru universul copilăriei lui Gülten Abdula Nazare, aici tatăl devenind imam, după ce trece prin peripețiile trimiterii într-un lagăr de refugiați sau de prizonieri (probabil la Pașcani), unde se îmbolnăvește de tifos, fiind salvat de o evreică. Hatige, mama, era cu aproape 17 ani mai mică decât Mahmut și era din Isaccea. Despre copilăria din umbra geamiei din Galați se vor afla mai multe amănunte din cartea de amintiri, una care reînvie o mică parte a cartierului vechi al Galațiului, unde români, greci, lipoveni, italieni, evrei, romi, kurzi, egipteni, bulgari, "tătari nu au fost în Galați" se înțelegeau, formând o mare familie. "Tata, care a fost imam, m-a învățat să spun mereu o rugăciune când trec pe lângă o biserică…".