„Pentru a evita aglomerația de la începutul anului școlar și ținând cont de resursele umane limitate de care dispunem, Transurb SA va începe mai devreme procesul de eliberare a abonamentelor, respectiv începând cu data de 26 august 2025, la toate centrele de comercializare ale societății”, anunţă operatorul de transport public local printr-un comunicat de presă. Potrivit companiei de transport, pentru anul școlar 2025-2026, abonamentele de tip Plus Nominal 1 (reducere 100 la sută) vor fi valabile pentru perioada 1 septembrie 2025 – 31 august 2026. Eliberarea abonamentelor se face pe baza următoarelor documente: • Carnet de elev vizat pe anul școlar 2025-2026 sau adeverință eliberată de unitatea de învățământ; • Act de identitate (pentru elevii peste 14 ani); • Pentru elevii sub 14 ani, abonamentul trebuie solicitat de către un părinte/tutore legal. „Elevii sau părinții/tutorii legali sunt rugați să prezinte și cardul de transport deja deținut, în vederea încărcării noului abonament de călătorie”, precizează Transurb. Pentru a sprijini desfășurarea în bune condiții a acestui proces, operatorul a transmis o adresă către unitățile de învățământ din municipiu, solicitând sprijin pentru vizarea carnetelor de elev sau eliberarea adeverințelor într-un termen cât mai scurt. În acest fel, elevii vor putea intra în posesia abonamentelor fără întârzieri, iar procedura se va desfășura mai eficient.
Asociația „Sexul vs Barza”, care în ultimii șase ani a sprijinit peste 6.300 de tineri prin propriul serviciu de informare, va dezvolta primele 10 videoclipuri. Acestea vor răspunde la cele mai frecvente întrebări și probleme întâlnite de adolescenți: anxietatea legată de debutul vieții sexuale, reflecția asupra orientării sexuale și a coming out-ului, frica obsesivă de o sarcină nedorită, situațiile de șantaj cu fotografii intime, dificultățile relaționale cu parteneri care se
.
Consumatorii vulnerabili pot solicita, începând de miercuri, 20 august, tichetele electronice de energie prin platforma online EPIDS, disponibilă la adresa epids.mmuncii.ro. Cei care nu au acces la internet vor putea depune cereri în scris, începând cu 28 august 2025, la primăria de domiciliu sau la oficiile poștale, potrivit unui comunicat comun al Ministerului Energiei și Ministerului Muncii. Tichetul are o valoare de 50 de lei pe lună și poate fi
.
Pe 20 august 2025, în jurul orei 04,05, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au observat, în trafic, o autoutilitară care se deplasa în mod sinuos pe DJ 240, în localitatea Ghidigeni, din județul Galați. Oamenii legii au oprit vehiculul cu semnale regulamentare, iar în urma verificărilor efectuate au stabilit că persoana aflată la volan, un bărbat de 38 de ani, din localitatea Coțofănești, județul Bacău, are suspendat
.
Moneda națională a continuat marțea aceasta tendința de aprecierea față de cea unică, pe fondul reducerii aversiunii față de risc, piețele internaționale fiind mai optimiste în ceea ce privește încetarea agresiunii Rusiei în Ucraina. Ședința din marțea aceasta, a fost cea de a patra consecutivă de depreciere pentru euro. Media acesteia a coborât de la 5,0588 la 5,0573 lei, un curs mai mic de 5,0538 lei fiind atins în 25
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.