O nouă crimă înfiorătoare, comisă la indigo după tiparul cazului "Alexandra", petrecut la Galați în urmă cu un an, a fost comisă de o mamă cu mințile rătăcite, care avea în îngrijire doi copii. Femeia a fost arestată zilele trecute, în județul Prahova, după ce și-ar fi bătut până la moarte fiica cea mare, în vârstă de numai 4 ani. Celălalt copil, în vârstă de 8 luni, găsit subnutrit și neîngrijit, a fost preluat de autorități. Ramona Dumitru este din Galați și este mamă a doi copii. Mai exact, era, până în urmă cu câteva zile, pentru că o decoperire șocantă avea să fie făcut și raportată autorităților de către familia unui bărbat din localitatea prahoveană Drăgănești, alături de care gălățeanca trăia în concubinaj, cu tot cu copiii născuți din alte relații. Oamenii au sunat la 112 și au spus că au găsit-o pe fetița cea mare a Ramonei leșinată, iar echipajul medical ajuns la fața locului nu a putut-o resuscita, costatând decesul. Inițial, femeia a susținut că așa a găsit-o, numai că urmele evidente de violență de pe trupul micuței, pe care tot mama le-a pus pe seama faptului că s-ar fi accidentat în joacă, au ridicat suspiciuni, confirmate ulterior la necropsie. Medicii legiști au spus că fetița avusese parte de o moarte violentă, ceea ce le-a permis procurorilor să o acuze pe Ramona de violență în familie sub forma omorului calificat și să ceară arestarea ei. Nici măcar tulburările psihice pe care le-ar avea mama nu i-au determinat pe judecătorii Tribunalului din Prahova să pună la îndoială probele șocante prezentate de procurori, așa că au decis să o trimită după gratii pe gălățeancă, pentru 30 de zile, urmând ca o expertiză medico-legală să decidă dacă aceasta are discernământul necesar pentru a răspunde penal. În urma sa, a rămas copilul cel mic, tot o fetiță, în vârstă de 8 luni, care a fost preluat de autorități, în regim de urgență. "De îndată ce s-a primit sesizarea de la IJP, în regim de urgenţă ne-am deplasat în teren, fiind preluată fetiţa de 8 luni în sistemul de protecţie. Mama are domiciliul în judeţul Galaţi, astfel că se colaborează cu DGASPC Galaţi pentru clarificarea situaţiei copilului", a menţionat Corina Nicola, purtătorul de cuvânt al DGASPC Prahova. Autoritățile prahovene vor încerca să identifice dacă copilul mai are rude care l-ar putea prelua și crește sau dacă va trebuie să fie dat în plasament unui asistent maternal.
Pe 12 iulie, cinstim una dintre Icoanele Făcătoare de Minuni, chip sfânt care prin veacuri a chemat creștinul la lumină, la nădejde și la viață veșnică. La Galați, între marile purtătoarele de har, Icoane făcătoare de minuni, se află și acestă Sfântă Icoană a Maicii Domnului. Nu este cea mai veche reprezentare din eparhie, cum este Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea „Adam”, pe care o vom primi în curând
.
Marți, 8 iulie 2025, în cadrul programului eparhial „Vacanța din pridvorul bisericii”, copiii din parohia Matca 4, însoțiți de doamnele învățătoare, au luat parte la o serie de activități duhovnicești și recreative, într-o atmosferă de zâmbet, bucurie și exuberanță, aflăm de la părintele Rareş Bucur. Ziua a debutat, cum este și firesc, cu un program de rugăciune în biserica parohială, apoi activitățile au continuat în spațiul amenajat temporar din fața
.
În perioada 5-10 iulie, 43 de copii și tineri din aflați în sistemul de protecție specială au participat la prima serie din cadrul proiectului „Tabere sociale pentru copii și tineri 2025”, derulat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, prin Casa de Cultură a Studenților Galați, cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Galați. Aceștia, însoțiți de voluntari și cadre de sprijin, au avut parte
.
Asociația Culturală “Flori de dor” din Galați, coordonată de Dorina Grecu, a organizat, pe 22 iunie, la Târgu Bujor, a doua ediție a Festivalului "Moldovioară, plai de dor”, în parteneriat cu Casa de Cultură "Mihai Eminescu" din localitate. Festivalul a debutat cu o uimitoare paradă a portului popular, pe străzile orașului Târgu Bujor, de la care nu a lipsit nici edilul orașului, Ion Andone, însoțit de Ecaterina Cristea, coordonatoarea ansamblurilor
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.