Parintele Constantin Sarbu, martor al suferinței și credinței în perioada comunistă
În perioada detenției sale, între anii 1954-1964, parintele Constantin Sarbu a fost supus la condiții de neimaginat în închisorile din România comunistă. Conform unui raport realizat de Comisia prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din România, parintele a fost închis pentru o vină imaginară, fiind mai întâi dus la Jilava, apoi la Gherla, Aiud și la lagărele Poarta Albă și Salcia.
La Gherla, el a îndurat chinuri cumplite și a fost lipsit de pachete timp de șase luni. "M-au ars cu fierul roșu la tălpi, mi-au smuls barba, m-au bătut, dar le-am zis: <<Puteți să mă chinuiți cât vreți, nu mă lepăd de Hristos>>", relata el în memoriile sale. Metodele de intimidare folosite de torționari erau printre cele mai crude.
După eliberarea sa, parintele Sarbu nu a fost lăsat să își reia activitatea normală. Pe 4 decembrie 1961, a fost trimis la Viisoara cu domiciliu forțat, în ciuda diagnosticului de boală ulcerasă duodenală primit pe 19 septembrie 1961. Acolo a avut ocazia să interacționeze cu alți colegi suferinzi, printre care și parintele Gheorghe Calciu, care a oferit mărturii cutremurătoare despre viața de zi cu zi a celor închiși.
Ziua eliberării lui Constantin Sarbu a fost 24 februarie 1964. Deși a încercat să revină la Biserica "Sfinților Împărați", autoritățile nu i-au permis aceasta. Securitatea a început să facă presiuni asupra lui pentru a deveni informator, dar parintele a refuzat. A început ca și cântăreț la strana, dar în cele din urmă a obținut o parohie, Biserica "Șapientei".
După 40 de ani de neglijare, această biserică istorică, construită în 1710, a fost restaurată cu ajutorul doamnei Matilda Mircea, care a adunat resursele necesare punerii în valoare a monumentului. Parintele Sarbu a reușit astfel să insufle credință și speranță comunității, învățându-i pe credincioși despre virtutea umanității.
Predicile sale se concentrau pe teme universale precum iubirea de aproapele și adevărul. "Bogăția și puterea sunt instrumente rele în mâna omului, care nu este călăuzit de Duhul lui Dumnezeu", spunea el, exprimându-și profunda credință în umanitate.
În ultimele sale zile, parintele a fost internat la spital, unde a suferit o intervenție chirurgicală. Ultima sa liturghie a fost pe 14 octombrie 1975. Conform doctorului Octavia Taslaoanu, parintele Constantin Sarbu a trecut la cele veșnice pe 23 octombrie 1975, fiind înmormântat în grădina bisericii "Șapientei", un loc consacrat de pelerinaj.
Amenințat constant de autorități, el a murit păstrându-și credința vie și lăsând rugămintea fiilor săi duhovnicești să se spună adevărul despre moartea sa. "Atunci când se va putea, să se spună adevărul despre moartea mea!" au fost ultimele lui cuvinte, mărturisind astfel devotamentul său față de Hristos.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
