Înapoi la știri

Oțelul vrea să confirme la Arad succesul cu CFR Cluj Scris de Florin Radu Joi, 23 Iulie 2026 12:00

9 ore în urmă
4 minute min
Andrei Miroslavescu
Formația gălățeană va evolua vineri, de la ora 18:30, în deplasare, cu UTA, în etapa a doua a Superligii, cu obiectivul de a confirma startul excelent de sezon, după victoria cu 2-1 în fața celor de la CFR Cluj. Oțelul merge la Arad cu un moral foarte bun, însă este de așteptat ca Stjepan Tomas să nu se poată baza nici de această dată pe Joao Paulino și Sylla, ambii aflați în continuare în așteptarea rezolvării situației privind cartea verde. De asemenea, deși existau speranțe ca noul atacant Ze Turbo să poată fi legitimat până la ora partidei, șansele ca acesta să fie disponibil pentru duelul cu UTA sunt minime. UTA a început noul sezon cu o înfrângere severă, scor 0-4, pe terenul Universității Craiova. Chiar dacă diferența de pe tabelă a fost una considerabilă, desfășurarea jocului nu a reflectat pe deplin proporțiile scorului, arădenii având momente în care au pus probleme adversarului. În schimb, Oțelul a impresionat la debutul campionatului, reușind să învingă una dintre candidatele la play-off, CFR Cluj, și speră să lege al doilea rezultat pozitiv consecutiv. Istoricul recent al confruntărilor directe disputate la Arad este unul favorabil formației gălățene. În ultimele sezoane, Oțelul s-a impus categoric de două ori pe terenul arădenilor, cu 4-2 și 4-0, rezultate care oferă un plus de încredere înaintea duelului de vineri. Unul dintre punctele forte ale Oțelului de la venirea lui Stjepan Tomas îl reprezintă fazele fixe, aspect care s-a văzut și în partida cu CFR Cluj, când Joao Lameira a deschis scorul în urma unui corner executat de Pedro Nuno. „Am lucrat foarte mult la faze fixe, pentru că sunt foarte importante. Sunt foarte bucuros pentru că echipa a jucat bine și a avut un spirit bun la meciul cu CFR Cluj. Sperăm să continuăm tot așa și în etapele viitoare”, a spus Stjepan Tomas. Deși Andrei Ciobanu este, în mod obișnuit, principalul executant al fazelor fixe, la partida cu CFR Cluj Pedro Nuno a fost cel care a centrat perfect pentru golul lui Joao Lameira. La puțin timp după aceea, Ne Lopes a fost aproape să înscrie în urma unei faze aproape identice. De altfel, de la instalarea lui Stjepan Tomas pe banca tehnică, Oțelul a devenit una dintre echipele care valorifică cel mai bine fazele fixe, acestea transformându-se într-o armă importantă în jocul gălățenilor.
Alte postari din Sport
Sport

Transfer surpriză la Oțelul! Gălățenii au legitimat un junior din străinătate și pregătesc un sezon istoric la nivel de academie Scris de Florin Radu Marți, 21 Iulie 2026 15:00

Oțelul a operat în această perioadă o mutare mai puțin obișnuită, trecută aproape neobservată. Clubul gălățean a înregistrat un transfer internațional, fără ca acesta să fie anunțat oficial, legitimându-l pe Cătălin Galben, un fotbalist moldovean născut în 2007, venit de la Academia de Fotbal Radu Rebeja-LIMPS din Republica Moldova.

Acasa Recente Radio Județe