• lotul s-a reunit la Polivalentă • singura absență a fost cea a pivotului Katarina Jezic, aflată în recuperare în Croația • urmează un eveniment notabil, pe 31 iulie, “Ziua Porților Deschise” la HC Dunărea • echipa de senioare se va pregăti pe plan local • ediția a IX-a a Cupei “Dunărea” și alte două turnee amicale la fel de “tari”, la Brașov și Slatina • din 21 iulie, abonamentele au devenit disponibile pentru toți fanii Dunărea Brăila Vacanța s-a încheiat pentru handbalistle de la HC Dunărea Brăila. Lotul s-a reunit la Polivalentă, iar conducerea clubului de handbal brăilean a transformat acest eveniment într-unul emoționant, fiecare jucătoare primind din partea președintelui Adrian Manole câte un frumos buchet de flori. De la reunire a absentat doar Katarina Jezic, pivotul din Croația fiind în recuperare în țara sa, urmând să ajungă la Brăila în luna august. “START DE SEZON LA DUNĂREA BRĂILA! Lotul echipei HC Dunărea Brăila s-a reunit oficial pentru startul pregătirii sezonului 2025–2026. După o vacanță binemeritată, fetele noastre au revenit cu zâmbetul pe buze și cu multă energie pozitivă. Prima zi a fost dedicată testelor de efort și analizelor medicale – un pas esențial pentru a începe sezonul în cea mai bună formă. Urmează o perioadă intensă de pregătire, iar noi abia așteptăm să fim din nou împreună în tribune! #GoPanthers #DunăreaBrăila”, este comunicatul de pe pagina de Facebook a clubului brăilean. Pentru că la Polivalentă există condiții optime de pregătire, echipa de senioare HC Dunărea se va antrena pe plan local. Doar echipa a doua, campioană națională de tineret, care va evolua în Divizia A, și echipele de junioare vor merge în pregătire la munte. “Începem pregătirile în vederea sezonului competițional 2025-2026, fetele au venit la reunire cu zâmbetul pe buze. Singura absență este cea a pivotului Katarina Jezic, aflată într-un program de refacere în Croația. Este al doilea an la rând când nu mergem la munte și ne pregătim la Polivalentă, unde avem condiții ideale de antrenament”, ne-a declarat Adrian Manole. Președintele clubului HC Dunărea a prezentat programul echipei până la startul sezonului “Primul eveniment va fi “Ziua Porților Deschise” la HC Dunărea, un eveniment la care brăilenii pot interacționa cu jucătoarele, se vor putea fotografia cu acestea, vor obține autografe. Suporterii vor avea ocazia să facă un tur al Sălii Polivalente și să poată vedea de aproape autocarul echipei. Vom participa la turnee amicale puternice. Între 7 și 10 august, Sala Polivalentă Brăila găzduiește ediția a IX-a a Cupei “Dunărea”, o competiție amicală cu participarea unor nume sonore, CSM București, Corona Brașov, Nykøbing Falster Handboldklub (Danemarca), HC Dunărea Brăila. Pe 15 și 16 august avem programat un turneu la Brașov, unde participă Corona, CSM București și Rapid București, iar pe 21 august mergem la Slatina, unde vom juca cu echipa gazdă și cu Steaua Roșie Belgrad”, a mai spus Adrian Manole. Vă reamintim că în această perioadă se pot procura abonamentele pentru sezonul 2025-2026. “Până luni a fost perioada de reînnoire a abonamentelor și vom continua să eliberăm abonamente tuturor celor care doresc. Acțiunea de vânzare a abonamentelor decurge conform așteptărilor”, a mai spus Adrian Manole. HC Dunarea reunire lot amicale adrian manole Doi pugiliști de la CSM Brăila, laureați ai Cupei României la seniori Sport 22 July 2025 Progresul Isaccea – Victoria Traian, 6-3 Sport 18 July 2025 “Memorialul Ștefan Vrăbioru”, la Ianca Sport 18 July 2025 Suporter Club Brăila s-a reunit la Municipal Sport 17 July 2025 Cărți electronice de identitate. Misiune imposibilă Școala «Fănuș Neagu» Brăila va fi dotată cu sistem de supraveghere audio-video Arestat după ce și-a terorizat soția, cu care era în procedura de divorț Fenomenul violenței domestice! Victimele sunt încurajate să reclame orice incident în familie, pentru evacuarea agresorului Anchetă în curs. Scurgeri de informații și fotografie cu polițiști și o minoră de doar 5 ani Interlopul Soare s-a predat VIDEO Atac de o violență extremă la Cuza Vodă O boală rară. Un tânăr curajos. O comunitate chemată să-l salveze Două piscine noi în Brăila Percheziții la Brăila. Grupare specializată în fraudarea unor unități bancare din străinătate Șofer Braicar decedat după ce i s-a făcut rău la cap de linie
HOCHEI. Echipa de seniori a CS Municipal Galați și-a schimbat conducerea tehnică. Din noul sezon, hocheiștii gălățeni vor fi pregătiți de cuplul Vitali Kiricenko - Cătălin Berdilă, foști jucători, care vor fi, în continuare, antrenori-jucători. Conducerea CSM va construi o echipă formată în majoritate din jucători tineri, juniori proveniți de la Clubul Dunărea și CS Municipal. ATLETISM. La mijlocul lunii viitoare va avea loc Campionatul Național paralimpic de atletism. Întrecerile
.
Seamănă a titlu de film, dar este mult mai mult decât atât. Voleiul românesc parcurge o perioadă extrem de importantă a existenței sale. Mai întâi a fost Golden League. Competiția continentală, desfăşurată sub egida Federației Europene de Volei (CEV), a însemnat un prim succes. "Tricolorii" au disputat șase meciuri, pe parcursul a trei turnee, încheind cu un bilanț favorabil: cinci victorii și un eșec la limită, 2-3, cu Cehia. A
.
Formația pregătită de Laszlo Balint are prima deplasare din această ediție de campionat, pe Litoral, chiar în miezul verii, pentru disputa cu Farul. Unul dintre meciurile de interes ale rundei a doua din Superligă se va juca la Ovidiu (judeţul Constanța), între Farul și Oțelul, partidă programată duminică, de la ora 18:30. Se întâlnesc două echipe de tradiție ale fotbalului românesc, cu ambiții mai mari față de sezonul anterior. Ambele
.
FOTE. Delegaţia ţării noastre a ajuns la Skopje, unde de luni, 21 iulie, până pe 27 iulie, se desfăşoară întrecerile Festivalului Olimpic al Tineretului European. "Tricolorii" sunt prezenţi cu un lot de 87 de sportivi, ce vor concura la majoritatea disciplinelor sportive, între care atletism, gimnastică, baschet, dar şi... badminton. La această ultimă disciplină vor fi prezenţi - în premieră - gălăţenii Irina Gherasim şi antrenorul Dorel Badiu, dar şi
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.