Marți, 8 iulie, s-a desfășurat ședința de politică monetară a BNR, în care s-a decis menținerea dobânzii de politică monetară la 6,50%/an, a celei pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% și a celei pentru facilitatea de depozit la 5,50%. În comunicatul de presă se specifică faptul că „rata anuală a inflației va crește considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a prețului la energia electrică și al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA și a accizelor, urcând astfel mult deasupra valorilor indicate de prognoza din mai 2025 pe orizontul scurt de timp." BNR amintește printre incertitudinile și riscurile care pot influența parcursul economiei și al inflației măsurile corective suplimentare ce vor fi probabil adoptate în perspectivă, în scopul continuării consolidării bugetare, dar și războiul din Ucraina și situația din Orientul Mijlociu. Principalul pericol este însă „politica comercială a SUA și măsurile adoptate ca răspuns de către alte state, de natură să afecteze mersul economiei globale și al comerțului internațional." Decizia BNR de a menține rata de politică monetară a coborât nivelul indicilor ROBOR la cea mai mică valoare a ultimelor două luni. Marți, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,88 la 6,84%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 7,0 la 6,96%, iar cel la 12 luni s-a redus de la 7,12 la 7,09%. Monedele de la marginea zonei euro, inclusiv leul, au avut o evoluție ezitantă după ce administrația de la Casa Albă a anunțat posibilitatea majorării la 30% a taxelor vamale la produsele importate în SUA. Cursul monedei unice a urcat de la 5,0645 la 5,0677 lei, iar cotațiile din piață au crescut la 5,063 - 5,069 lei. Euro se tranzacționa în culoarul 1,1708 - 1,0766 dolari, iar media monedei americane a coborât de la 4,3179 la 4,3157 lei. Media francului elvețian s-a apreciat la 5,4183 lei, iar cea a lirei sterline la 5,8708 lei. În regiune, cursul monedei poloneze s-a întărit la 4,2455 zloți/euro iar a celei maghiare s-a depreciat la 5,8708 lei. Prețul gramului de aur a crescut de la 459,5007 lei la 461,0847 lei, iar metalul galben fluctua între 3.319 și 3.346 dolari/uncie.
Tribunalul Galați a decis, luni, să acorde un răgaz de încă 30 de zile combinatului Liberty Galați, în eforturile sale de a obține votul favorabil al creditorilor pentru aprobarea planului de restructurare depus de administratorii concordatari Euro Insol și Sierra Quadrant. „Soluția pe scurt: Admite cererea. Prelungește cu 30 de zile perioada negocierilor și a exprimării votului cu privire la planul de restructurare al debitoarei precum și suspendarea executărilor silite
.
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați anunță că a desfășurat și în trimestrul II acțiunile specifice de control și cele de conștientizare prevăzute în metodologia Campaniei Naționale de supraveghere a pieței produselor industriale din domeniul de competență al Inspecției Muncii. Au fost verificate următoarele categorii de produse: scule electrice de mână, mănuși și cizme electroizolante, îmbrăcăminte de protecție pentru uz general, cabluri electrice, explozibili de uz civil. Activitățile de control
.
Cinci companii importante din România, cu o cifră de afaceri cumulată de aproape 10 miliarde de euro, sunt interesate de preluarea Liberty Galați, a spus Remus Borza, președintele EuroInsol, unul dintre cei doi administratori concordatari ai combinatului gălățean. Acestea ar putea prelua prin cesiune datoriile Liberty Galaţi, în special cele către Exim Banca Românească și care au fost garantate cu toate activele de pe platforma siderurgică, care ar trece astfel
.
După șase săptămâni consecutive în care BNR a injectat lichiditate în piața monetară prin operațiuni de tip repo, lunea aceasta procesul a fost întrerupt, cu o zi înainte de ședința de politică monetară, semn că băncile au acum la dispoziție mai mulți lei. Chiar dacă inflația de la sfârșitul acestui an ar putea crește la 8-10%, conform analiștilor, cu un vârf de circa 11% în august, ca efect al măsurilor
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.