Tribunalul Galați a decis, luni, să acorde un răgaz de încă 30 de zile combinatului Liberty Galați, în eforturile sale de a obține votul favorabil al creditorilor pentru aprobarea planului de restructurare depus de administratorii concordatari Euro Insol și Sierra Quadrant. „Soluția pe scurt: Admite cererea. Prelungește cu 30 de zile perioada negocierilor și a exprimării votului cu privire la planul de restructurare al debitoarei precum și suspendarea executărilor silite împotriva acesteia. Executorie. Cu drept de a formula apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Galați. Pronunțată astăzi, 07.07.2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței” - este decizia publicată pe site-ul instanței de judecată. Reamintim că, duminică după-amiază, Remus Borza, președintele Euro Insol SPRL, a confirmat pentru „Viața liberă” că nu mai este administrator concordatar al combinatului siderurgic Liberty Galați. „În urma votului ANAF împotriva planului de restructurare mi-am depus mandatul de administrator concordatar. Nu vreau să-mi asociez numele și munca de peste 30 de ani cu falimentul Combinatului de la Galați. S-o facă cei care l-au adus în această situație. Mulțumesc pentru susținere”, ne-a transmis Remus Borza. Conform acestuia, de la Liberty Galați ar fi plecat și restul echipei Euro Insol, iar administrator concordatar a rămas doar Sierra Quadrant. Anterior, același Remus Borza declarase pentru „Viața liberă”, într-un interviu acordat exclusiv, că, în lipsa unui vot al ANAF favorabil planului de reorganizare, scenariul care urmează pentru Liberty Galați este unul sumbru: FALIMENTUL. Refuzul ANAF de a vota favorabil a fost cu atât mai surprinzător cu cât „prin planul de reorganizare, noi ne-am angajat să plătim întreaga creanță bugetară, de aproape 150 milioane de euro, chiar cu 12 luni mai devreme decât acceptaseră în martie. Ei au acceptat în martie să eșalonăm pe 42 de luni. Noi am propus acum pe 30 de luni, deci cu un an mai devreme”, conform lui Borza. O singură zi mai târziu, pe 4 iulie, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că își menține votul negativ cu privire la planul de reorganizare.
Marți, 8 iulie, s-a desfășurat ședința de politică monetară a BNR, în care s-a decis menținerea dobânzii de politică monetară la 6,50%/an, a celei pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% și a celei pentru facilitatea de depozit la 5,50%. În comunicatul de presă se specifică faptul că „rata anuală a inflației va crește considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a prețului la energia
.
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați anunță că a desfășurat și în trimestrul II acțiunile specifice de control și cele de conștientizare prevăzute în metodologia Campaniei Naționale de supraveghere a pieței produselor industriale din domeniul de competență al Inspecției Muncii. Au fost verificate următoarele categorii de produse: scule electrice de mână, mănuși și cizme electroizolante, îmbrăcăminte de protecție pentru uz general, cabluri electrice, explozibili de uz civil. Activitățile de control
.
Cinci companii importante din România, cu o cifră de afaceri cumulată de aproape 10 miliarde de euro, sunt interesate de preluarea Liberty Galați, a spus Remus Borza, președintele EuroInsol, unul dintre cei doi administratori concordatari ai combinatului gălățean. Acestea ar putea prelua prin cesiune datoriile Liberty Galaţi, în special cele către Exim Banca Românească și care au fost garantate cu toate activele de pe platforma siderurgică, care ar trece astfel
.
După șase săptămâni consecutive în care BNR a injectat lichiditate în piața monetară prin operațiuni de tip repo, lunea aceasta procesul a fost întrerupt, cu o zi înainte de ședința de politică monetară, semn că băncile au acum la dispoziție mai mulți lei. Chiar dacă inflația de la sfârșitul acestui an ar putea crește la 8-10%, conform analiștilor, cu un vârf de circa 11% în august, ca efect al măsurilor
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.