gest discret de protest la moartea lui Ion Iliescu în Cluj: „Imnul Golanilor” a răsunat în mai multe cartiere

gest discret de protest la moartea lui Ion Iliescu în Cluj: „Imnul Golanilor” a răsunat în mai multe cartiere

În ciuda absenței unei manifestări clasice, un gest de memorie civică a avut loc joi, 7 august, în orașul Cluj, la moartea lui Ion Iliescu. S-au auzit în mai multe zone ale orașului acorduri din „Imnul Golanilor”, simbol al Pieței Universității din 1990. Potrivit site-ului viata-libera.ro, această formă de protest prin sunet a fost discretă, dar plină de semnificație, transmitând un mesaj de reflecție.

Întrebarea care circulă printre oameni nu mai e despre cât de tare a fost cântat imnul, ci ce reprezintă azi figura lui Ion Iliescu pentru România. Sociologul și universitarul american de origine română, Sorin Adam Matei, oferă o perspectivă diferită asupra traiectoriei postcomuniste. El susține că Iliescu nu trebuie privit doar ca un personaj politic, ci ca un simptom al epocii.

Matei afirmă că mulți cred că Iliescu a deviat revoluția democratică, dar în realitate, România din 1989 avea un sistem foarte dur, apropiat de cel stalinist, departe de modelul sovietic mai relaxat de atunci. El notează că Ion Iliescu nu a fost liderul care a oprit istoria, ci a fost reflectia fidelă a unei societăți nepregătite pentru o democrație completă. România, în acea perioadă, nu avea o cultură a dezbaterii civile, nici instituții funcționale sau elite capabile să gestioneze schimbările.

Sorin Adam Matei menționează că abia în 1996, România a ajuns la o maturitate politic similară cu anii ’68. În viziunea sa, „1989-ul politic european” s-a simțit în România abia în 2004, odată cu alegerea președintelui Traian Băsescu, care a contribuit la accelerarea reformelor și ieșirea din inertie. În această perspectivă, Iliescu nu a blocat drumul, ci a reprezentat drumul pe care România putea să-l urmeze, conform condițiilor de atunci. „Nu poți să încerci să alergi cu o căruță pe autostradă”, concluzionează sociologul.

Această analiză nu este una de a uita sau de a-i scăpa de responsabilitate pe cei din trecut, ci un apel la o interpretare corectă a istoriei, bazată pe condițiile concrete. Matei citează și din Marx, amintind că „societățile nu-și pun întrebări pentru care nu au răspunsuri”. În anii ’90, societatea românească era în căutarea unei întrebări pe care să o poată răspunde într-un mod coerent, adaugă acesta.