Un spital din București a înființat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi
Inapoi

Un spital din București a înființat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi

Postat pe 17 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi, care va cuprinde date precum numărul arsurilor înregistrate la copii şi adulţi, locurile unde sunt tratate şi etiologia acestora, a declarat prof. dr. Dan Mircea Enescu, reprezentant al acestei clinici, transmite Agerpres. Dan Mircea Enescu a spus, marţi, cu prilejul unei conferinţe de presă, că în Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi vor fi înregistraţi pacienţii cu arsuri grave, astfel încât medicii de specialitate să aibă acces la dosarul şi istoricul acestora. Totodată, el a atras atenţia că este nevoie de aprobarea Ministerului Sănătăţii pentru implementarea Registrului Naţional Unic al Pacienţilor Arşi şi că sunt prea puţine locuri la nivel naţional pentru tratarea persoanelor arse. În altă ordine de idei, Dan Mircea Enescu a anunţat că se lucrează la o nouă bancă de piele care trebuie să fie naţională sau regională. Potrivit lui Dan Mircea Enescu, ar fi de ajuns o bancă de ţesuturi, care să aibă piele în componenţa sa. Pe de altă parte, el a anunţat că a coordonat o campanie de conştientizare privind arsurile la copii, care a fost derulată de Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri din cadrul Spitalului „Grigore Alexandrescu”. Dan Mircea Enescu a punctat că, anual, în România, peste 10.000 de copii suferă arsuri care necesită asistenţă medicală de urgenţă, potrivit estimărilor medicilor de la această clinică. De asemenea, el a menţionat că aproximativ 100 de copii şi tineri ajung în fiecare an în situaţii critice, care necesită luni sau chiar ani de internare, pentru tratament şi recuperare. El a spus că în cadrul campaniei au fost create şi distribuite materiale precum broşuri, flyere, o carte de benzi desenate educative, o revistă pentru adolescenţi, poveşti audio, un documentar, precum şi tutoriale video de prim-ajutor pentru a-i ajuta pe părinţi să îşi protejeze copiii de arsuri sau să intervină în eventualitatea unei arsuri şi că acestea pot fi consultate şi descărcate gratuit de pe site-ul oficial al campaniei, www.stop-arsuri.ro. De asemenea, Dan Mircea Enescu a menţionat că vor fi trimise cărţi unui număr de 3.000 de medici de familie şi că o campanie se derulează şi pe reţelele sociale. Dan Mircea Enescu a anunţat că peste 700 de familii defavorizate au beneficiat gratuit de truse de prim ajutor în caz de arsură şi de instruire din partea personalului medical cu privire la acordarea primului ajutor, iar peste 100 de copii cu arsuri grave au primit gratuit echipamente compresive, unguente şi tratament pentru reducerea cicatricilor. El a afirmat că în 20 de localităţi din mediul rural s-au desfăşurat activităţi de prevenţie, că au fost susţinute cursuri de prim ajutor în şcoli din ţară, iar 3.000 de medici de familie din zone cu acces redus la instruire au fost informaţi privind abordarea corectă a arsurilor. Dan Mircea Enescu a punctat că activităţile s-au derulat în cadrul unui proiect derulat de Clinica de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri din cadrul Spitalului „Grigore Alexandrescu”, în colaborare cu Academia de Ştiinţe Medicale şi Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din galati

-
-

09:28

Soluții noi pentru libertatea jurnaliștilor din Europa Scris de Tatiana Dumitru Marți, 12 August 2025 09:00

Regulamentul se aplică tuturor serviciilor mass-media din UE, inclusiv posturilor de radio, televiziune și publicațiilor scrise sau online. Printre beneficiile aduse se numără o transparență sporită privind proprietatea mass-media, sursele de finanțare și prevenirea concentrării pe piață. Astfel, autoritățile și entitățile media au obligația să publice cheltuielile și veniturile din contractele de publicitate finanțate din fonduri publice. Implementarea EMFA depinde însă de angajamentul politic și capacitatea administrativă a fiecărui stat
Image Description

08:42

300 de gălățeni, amendați pentru că au făcut scandal în weekend Scris de Mariana Constandache Marți, 12 August 2025 08:30

Weekendul trecut a fost plin de situații care au impus intervenția de urgență a polițiștilor, care pe parcursul a aproape trei zile au avut de gestionat, pe lângă cele 19 acțiuni planificate, și 165 de evenimente, dintre care 145 anunțate la 112. Situațiile întâmpinate de echipele de intervenție au fost variate și majoritatea au vizat tulburarea liniștii și ordinii publice sub diverse forme. 610 fapte au fost consemnate de polițiști
Image Description

20:25

Analiza financiară a zilei. Euro a scăzut la minimul ultimei luni  Scris de Radu Georgescu Luni, 11 August 2025 20:15

Leul a avut o evoluție apreciativă, la începutul unei noi săptămâni. Evoluția se datorează menținerii apetitului pentru risc la nivel internațional și creșterea intrărilor la nivelul caselor de schimb valutar, tendință care apare din punct de vedere istoric în luna august, când românii care muncesc în străinătate revin în țară în perioada concediilor. Cursul euro a scăzut lunea aceasta de la 5,0711 la 5,0676 lei, minimul ultimei luni, față de
Image Description

20:02

O nouă expoziție dedicată naturii și introspecției Scris de Tatiana Dumitru Luni, 11 August 2025 19:45

„Noile grădini, inspirate de data aceasta de colecția de pictură a Muzeului de Artă Vizuală Galați, au fost deschise aseară de managerul interimar al muzeului, domnul Gheorghe Miron, și de Liliana Tofan, curatorul expoziției. Vizitatorii, inspirați de imaginile grădinilor, au lăsat emoții și oglindiri pe peretele amenajat special pentru ei” au transmis reprezentanții muzeului. Publicul este invitat nu doar să contemple, ci să și creeze. În spațiul expozițional au fost
Image Description

18:39

Un camion gălățean, marele câștigător la Truck Tuning Art 2025 Scris de Tatiana Dumitru Luni, 11 August 2025 18:45

Festivalul Truck Tuning Art 2025, desfășurat în Cetatea Alba Carolina, a adus laolaltă peste 300 de camioane tunate din țară și străinătate, într-un spectacol dedicat pasionaților de mașini grele și personalizate. Printre vedetele evenimentului s-a numărat și camionul GL 78 ECO, al firmei gălățene EcoAgrotec, care a obținut cel mai mare punctaj și a fost desemnat „best truck of the show”. Această distincție onorează munca și creativitatea echipei din Galați,
Image Description

Recente din Romania

-
-

12:08

- Gorj - Hoți străini la festivalul Untold. Ce bunuri au fost găsite asupra lor

Trei cetăţeni străini suspectaţi că au furat bijuterii şi alte bunuri în timpul festivalului Untold, care s-a desfăşurat între 7 şi 10 august la Cluj-Napoca, au fost prinşi pe aeroport, înaintea controlului de securitate pentru decolarea spre Barcelona. Poliţiştii au găsit în bagajele lor 18 lănţişoare cu urme de rupere, din metale preţioase, parfumuri, cartuşe de ţigări, pachete de cafea şi alte bunuri.
Image Description

12:07

- Gorj - Ei sunt tinerii care au trecut preselecția Festivalului de la Tismana!

În data de 11 august 2025 a avut loc preselecția pentru Festivalul Cântecului, Dansului și Portului Popular Gorjenesc – un eveniment de poveste, unde tradiția prinde viață! Iată lista cu concurenții admiși să participe la Festivalul-concurs al „Cântecului, jocului și portului gorjenesc” – Tismana, 2025, ediția a-58-a: SOLIȘTI VOCALI: Balint Elena-Roberta, Calotă Mirela, Ciobanu Gabriel, Ciortea Andreea, Copaci Eusebiu, Gheorghe Alexandra, Mara Giulia, Măruță Diana, Predescu-Ciurea Darius, Răuț Andrei, Scurtu
Image Description

12:07

- Alba - Tânăr din Ocna Mureș, reținut. A încălcat ordinul de protecție și a bătut-o pe fosta iubită

Un tânăr de 29 de ani din Ocna Mureș a fost reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție și s-a deplasat la locuința fostei iubite din Ighiu, unde a agresat-o fizic. Potrivit IPJ Alba, la data de 11 august 2025, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 29 de ani,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
galati WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul galati
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete