Înapoi la știri

Echipe din Galați în primele opt din țară

06 Jun 2024
4 minute min
Cristina Preda
"Competiția echipelor campioane județene de juniori a continuat duminică, cu meciurile etapei a doua naţionale, în care două dintre cele trei reprezentante gălățene au trecut cu brio mai departe. După cum se știe, Galațiul a fost prezent cu trei formații la faza națională a competițiilor județene de juniori, iar două dintre acestea au reușit performanța de a se califica mai departe. Începem cu meciul de la categoria Under 15, Școala de Fotbal Oțelul - Farul Constanța. A fost cel mai interesant și mai spectaculos joc, cu cele mai multe goluri, încheiat după departajarea prin lovituri de la 11 metri. La finele timpului regulamentar a fost 3-3, după câteva răsturnări de scor. Constănțenii au condus la pauză cu 2-1, elevii lui Balaban au revenit la conducere cu 3-2, dar echipa constănțeană a egalat în minutul 80+1 (se joacă două reprize a câte 40 de minute). La această categorie de vârstă nu au loc prelungiri, astfel că s-a trecut direct la loviturile de departajare. Gălățenii au marcat de cinci ori, oaspeții numai de trei, rezultatul final fiind 8-6. Marcatorii echipei lui Bogdan Balaban: Florea, Di Grandi şi Mario Zamfir, în timpul regulamentar; de la 11 metri, cei care au transformat au fost: Pricop, Rebega, frații gemeni Mario și Denis Zamfir şi Tentiuc. Învingătorii au evoluat în formula: Tudose - Moldoveanu, Rebega, Scumpu, Di Grandi, Hilohe, Matcaș, Hurduc, Tentiuc, Pricop, Florea. Au mai intrat: M. Zamfir, D. Zamfir, Roșu, Alexandru și Năvălici. A arbitrat Mihai Haivas (Botoşani). La Under 17, Alfa Galați - CSM Vaslui 3-0 (1-0). Deși mai mici ca vârstă, elevii lui Ionuț Niculcea au dominat tot timpul meciul disputat la Șendreni. Pe lângă cele trei goluri înscrise, gazdele au ratat și un penalti, prin Aftene. Autorii reușitelor victorioase: Hânțescu - 2 şi Neagu. Gălățenii au început cu: Grozea - Leibovici, Neagu, Drăgan, Sin, Ciutur, Aftene, Hânţescu, Ionașcu, Domniţeanu, Mănăilă. Au mai intrat: Maravela, Palade, Lupu, Băcanu și Mantu. Cele două echipe calificate mai departe în etapa a treia națională vor juca pe 9 iunie. Este de remarcat că acestea au stabilit deja o performanță, având în vedere că au ajuns în primele opt formații din țară l
Alte postari din Sport
Sport

Oțelul Galați va juca un meci amical cu porțile deschise sâmbătă

Gruparea Oțelul Galați se pregătește pentru un meci amical cu FC Bacău, echipă din Liga a II-a, programat pentru sâmbătă, de la ora 11:00, la Stadionul Oțelul. Deși inițial se anunțase că partida va avea loc cu porțile închise, președintele Cristian Munteanu a revenit asupra deciziei, răspunzând solicitărilor staff-ului tehnic, potrivit viata-libera.ro.

Sport

Oțelul debutează în campionat cu CFR Cluj pe teren propriu

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul primei etape a Superligii, iar Oțelul Galați va juca sâmbătă, 18 iulie, pe teren propriu, împotriva echipei CFR Cluj, începând cu ora 18:30. Conform viata-libera.ro, gălățenii au un început de sezon provocator, având un program atipic, cu cinci meciuri consecutive acasă împotriva echipelor de play-off din stagiunea precedentă.

Sport

Oțelul clarifică detaliile transferului lui Conrado în Polonia

Oficialii clubului Oțelul Galați au oferit lămuriri privind transferul fundașului brazilian Conrado, rebatând informațiile din spațiul public, care precizau o sumă de 100.000 de euro plus bonusuri. Președintele Cristi Munteanu a subliniat că suma este mai mare și că clubul beneficiază și de un procent dintr-un eventual transfer viitor al jucătorului.

Sport

Alexandru Bourceanu devine antrenor principal la Unirea Dej

Gălățeanul Alexandru Bourceanu își asumă un nou rol important în carieră, semnând un contract pe un sezon cu Unirea Dej, echipă retrogradată din Liga a III-a. Fostul fotbalist internațional a fost activ în ultimul timp, participând la competiții de minifotbal, conform informațiilor de la viata-libera.ro.

Acasa Recente Radio Județe