Înapoi la știri

Eurowind Energy începe construcția a două parcuri eoliene la Frumușița Scris de Cristinel Luca Marți, 21 Iulie 2026 00:00

54 minute în urmă
1 minut min
Maria Simionescu
Eurowind Energy România anunță, printr-un comunicat de presă, obținerea Autorizațiilor de Înființare de la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și startul lucrărilor de construcție pentru două parcuri eoliene în comuna Frumușița din județul Galați și unul în județul Constanța. Împreună, acestea vor adăuga 138 MW de energie curată în rețea și vor fi echipate cu 23 de turbine de ultimă generație furnizate de Vestas. Parcul Eolian Frumușița (comuna Frumușița) va avea o capacitate instalată de 66 MW, cu 11 turbine. Parcul Eolian Vector (amplasat tot în comuna Frumușița) va avea o capacitate instalată de 24 MW și un număr de 4 turbine. Nu în ultimul rând, Parcul Eolian Pecineaga Nord-Est județul Constanța va avea o capacitate instalată de 48 MW și 8 turbine. Livrarea turbinelor Vestas V162-6.2 MW este planificată pentru a doua jumătate a acestui an, iar punerea în funcțiune a parcurilor este estimată pentru 2027. Mentenanța pe termen lung va fi asigurată printr-un contract de servicii pe 20 de ani.
Alte postari din Economie
Economie

ANALIZĂ. Euro a rămas sub pragul de 5,24 lei Scris de Radu Georgescu Joi, 23 Iulie 2026 06:00

Închiderea traficului comercial prin strâmtoarea Ormuz și intensificarea conflictului din Golful Persic, după ce președintele Trump a anunțat că armata americană va ataca o instalație nucleară iraniană, decizie care va aduce probabil atacuri ale Teheranului asupra țărilor din regiune, au avut darul de a ridica cu rapiditate prețul petrolului, iar analiștii anticipează atingerea pragului de 120 dolari/baril. O astfel de măsură va provoca creșterea inflației la nivel mondial, situație de care profită dolarul american, investitorii fiind interesați de achiziționarea de bonuri de tezaur emise de SUA.

Economie

ANALIZĂ. Creșterea ofertei comerciale a apreciat leul Scris de Radu Georgescu Joi, 23 Iulie 2026 19:00

Leul a profitat de majorarea ofertei comerciale de valută, provenită de la companiile care se pregătesc să achite taxele și impozitele la bugetul de stat, și s-a apreciat joia aceasta față de principalele valute. Cursul monedei unice a coborât de la 5,2389 la 5,2356 lei, într-o ședință în care cotațiile au alunecat de la 5,241 la 5,233 lei.

Acasa Recente Radio Județe