Neluş Oană, pictorul româno-australian care combină culorile „până când simfonia cromatică se liniștește” Scris de P.V.O. Marți, 07 Iulie 2026 09:00
Pictorul australian de origine română Neluș Oană s-a născut pe 7 iulie 1958, în comuna Pechea, județul Galați. A urmat Facultatea de Stomatologie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.
Cum vă puteţi abona la săptămânalul tipărit „Viaţa liberă” Scris de Viaţa liberă Marți, 07 Iulie 2026 08:00
„Viața liberă” a devenit, din iulie 2026, cotidian online şi săptămânal tipărit. Ediţia tipărită apare vinerea, cuprinde inclusiv suplimentul TV, şi poate fi cumpărată de la cele trei puncte de distribuţie din Galaţi: două chioşcuri proprii şi un magazin partener.
Au început înscrierile pentru admiterea la instituțiile de învățământ superior ale MAI Scris de Beatrice Dumitriu Marți, 07 Iulie 2026 08:30
Tinerii din județul Galați care își doresc o carieră în Poliție sau în alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne se pot înscrie la concursurile de admitere pentru instituțiile de învățământ universitar ale Ministerului Afacerilor Interne. Recrutarea este organizată de Inspectoratul de Poliție Județean Galați, iar înscrierile se fac până pe 24 iulie.
Galaţiul îşi premiază astăzi excelenţa Scris de Viaţa liberă Marți, 07 Iulie 2026 00:00
Amânată cu o săptămână din cauza caniculei, Gala Excelenței în Educație se va desfăşura astăzi, 7 iulie, de la ora 17,00 în Grădina Publică. După cum aţi putut afla din paginile „Viaţa liberă”, anul acesta, organizatorii anticipează un număr record - peste 1.000 de premianţi: elevii claselor V-XII din municipiu care au obținut media generală 10 în anul școlar recent încheiat, olimpicii naționali și internaționali, profesorii lor îndrumători, studenții și cadrele didactice cu rezultate remarcabile din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.