Înapoi la știri

Liberty Galați a evitat deconectarea de la electricitate, dar situația rămâne critică

28 Jan 2026
3 minute min
Cristina Preda

Liberty Galați a fost la un pas de a fi deconectată de la rețeaua de energie electrică din cauza restanțelor la plata facturilor. Potrivit informațiilor de la viata-libera.ro, în urma unor eforturi considerabile, contractul cu actualul furnizor a fost prelungit cu o săptămână, până pe 31 ianuarie 2026.

👉 Notificarea de reziliere a contractului de furnizare a energiei

Pe 22 ianuarie, Mar-Tin Solar Energy SRL a notificat DEER (Distribuție Energie Electrică România) despre rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice, programată pentru 23 ianuarie. A doua zi, DEER a informat Liberty Galați că, în lipsa unui nou contract, ar putea fi necesară deconectarea locurilor de consum. În mesajul trimis, DEER a subliniat că „până la data prezentei nu avem informații privind existența unui nou contract de furnizare energie electrică”.

Liberty Galați a fost solicitată să dovedească existența unui contract valabil până la 23 ianuarie de la ora 18:00, altfel risca deconectarea. În cele din urmă, combinatul a reușit să obțină o extindere temporară a contractului de furnizare de energie electrică.

👉 Datorii și riscuri la adresa operațiunilor combinatului

Conform surselor „Vieții libere”, datoriile curente ale Liberty Galați la energie se ridică la 6,5 milioane de lei, din care 2,5 milioane de lei pentru săptămâna aceasta. În acest context, se subliniază că deconectarea ar putea avea efecte severe asupra operațiunilor fabricii, în special asupra instalațiilor critice, care ar putea să nu mai poată fi repornite.

„S-au făcut mai multe demersuri la autorități și avem speranțe pentru susținere pe partea de energie electrică. Dacă nu vom avea susținere, vom fi deconectați, pentru că nu mai avem confirmare de furnizare decât până la 31 ianuarie”, anunță o informare internă a combinatului, evidențiind riscurile asociate cu lipsa energiei electrice pentru distribuția apei potabile și alte servicii esențiale.

Alte postari din Evenimente
Evenimente

Guvernul a aprobat deblocarea a peste 6.800 de posturi din sistemul public de sănătate Scris de Cristinel Luca Miercuri, 29 Iulie 2026 07:30

Guvernul României a aprobat, în ședința de marți seară, Memorandumul privind organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din unitățile sanitare publice. Conform unui comunicat al Ministerului Sănătății, prin acest document se deblochează un număr total de 6.850,75 de posturi, distribuite astfel: - 6.452 de posturi pentru spitalele finanțate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS); - 398,75 de posturi pentru Serviciile de Ambulanță Județene (SAJ).

Evenimente

8 ani de închisoare pentru soțul piroman care a terorizat două localități. Mașini lovite și incendiate după un conflict în familie Scris de Beatrice Dumitriu Miercuri, 29 Iulie 2026 00:00

Bărbatul din Barcea care, în ianuarie 2024, a declanșat un adevărat scandal în două localități din județul Galați, după ce a pus la cale o răzbunare împotriva familiei, a fost condamnat de instanță la 8 ani de închisoare. Georgian Gabriel Mitrea a fost găsit vinovat pentru distrugere, conducere sub influența alcoolului și tulburarea ordinii și liniștii publice, după o serie de fapte care au lăsat în urmă mașini distruse, incendii și teroare.

Evenimente

Ziua Imnului Național va fi marcată în Piața Tricolorului din Galați Scris de Beatrice Dumitriu Marți, 28 Iulie 2026 18:00

Gălățenii sunt invitați miercuri, 29 iulie, de la ora 10,00, în Piața Tricolorului din Grădina Publică, unde vor avea loc manifestările dedicate Zilei Imnului Național. Ceremonia, organizată de Instituția Prefectului – Județul Galați și Garnizoana Galați, va cuprinde un moment religios, o alocuțiune despre semnificația Imnului Național al României, un moment artistic, intonarea imnului și defilarea Detașamentului de Onoare.

Acasa Recente Radio Județe