Înapoi la știri

Oțelul arată bine chiar și cu un titular aflat pe picior de plecare Scris de Florin Radu Duminică, 05 Iulie 2026 14:00

1 oră în urmă
3 minute min
Andrei Miroslavescu
Oțelul s-a prezentat bine la primul său meci de verificare, pentru că, dincolo de faptul că nu a pierdut pe terenul Farului (0-0), a fost echipa mai bună și cea care a avut mai multe ocazii. Formația gălățeană s-a pregătit într-un cantonament la baza proprie, iar elevii lui Stjepan Tomas au arătat, în meciul cu Farul, că pregătirea efectuată până acum a fost una de bun augur. Tehnicianul croat a trimis în teren următoarea formulă: Dur-Bozoancă - Sylla, Ne Lopes, Christopoulos, Kazu - Joao Lameira, Ciobanu - Bordun, Nuno Pedro, Luan Campos - Patrick Fernandes. În repriza secundă, pentru formația gălățeană au mai intrat: Contra - Jelev, Aftene, Olteanu, Andrezinho, C. Neicu, J. Paulino, Lungu, Bălănică. A lipsit fundașul central Paul Iacob, absent din cauza unei răceli, iar Paharnicu, Rotaru, Frunză și Cojoc au rămas pe banca de rezerve. De asemenea, portarul Gabriel Ursu se află în perioada de recuperare după accidentarea suferită. Pentru Oțelul urmează un nou meci amical, de această dată pe teren propriu, cu FC Bacău (Liga a II-a). Conrado, pe picior de plecare Unul dintre cei mai importanți jucători ai Oțelului din sezonul trecut a fost fundașul stânga Conrado, căruia i s-a activat clauza de prelungire a contractului de către club. Cu toate acestea, brazilianul nu s-a mai prezentat la antrenamentele echipei, exprimându-și intenția de a pleca la o echipă din Polonia. Se pare că există interes din partea a două grupări poloneze, una din prima ligă și una din eșalonul secund, urmând ca negocierile privind suma de transfer să se finalizeze cât mai curând. Gruparea gălățeană solicită o sumă de transfer de aproximativ 250.000 de euro, ceea ce s-ar transforma într-o afacere bună, având în vedere că jucătorul a fost adus gratis în urmă cu mai puțin de un an. Pentru postul de fundaș stânga, momentan, soluțiile din lot sunt Kazu și Olteanu.
Alte postari din Sport
Sport

FOTBAL. Echipele gălățene din Liga a III-a, pregătiri pentru noul sezon Scris de Gh. Arsenie, Florin Radu Sâmbătă, 04 Iulie 2026 17:00

Din sezonul următor al Ligii a III-a e de așteptat ca nu mai puțin de patru echipe din județul nostru să participe în aceeași serie. Acestea sunt Sporting Liești (câștigătoarea seriei a doua și participantă în faza de play-off a sezonului trecut), Unirea Braniștea (o prezență obișnuită cu rezultatele bune la nivelul celui de-al treilea eșalon), Oțelul II ("satelitul" Oțelului, care ar urma să primească loc după retrogradarea sportivă) și Gloria Ivești (nou-promovată, după câștigarea Ligii a IV-a județene).

Acasa Recente Radio Județe