Oțelul arată bine chiar și cu un titular aflat pe picior de plecare Scris de Florin Radu Duminică, 05 Iulie 2026 14:00
Oțelul s-a prezentat bine la primul său meci de verificare, pentru că, dincolo de faptul că nu a pierdut pe terenul Farului (0-0), a fost echipa mai bună și cea care a avut mai multe ocazii. Formația gălățeană s-a pregătit într-un cantonament la baza proprie, iar elevii lui Stjepan Tomas au arătat, în meciul cu Farul, că pregătirea efectuată până acum a fost una de bun augur.
Oțelul, cu al optulea cel mai valoros lot din Superligă Scris de Florin Radu Miercuri, 01 Iulie 2026 17:00
După ce a trecut data de 30 iunie, cea în care se încheie contractele jucătorilor ce devin liberi, o nouă actualizare a cotelor de piață a avut loc pe platforma Transfermarkt – cel mai important barometru. Oțelul se situează pe locul al optulea într-un clasament al mediei cotelor de piață.
FOTBAL. Echipele gălățene din Liga a III-a, pregătiri pentru noul sezon Scris de Gh. Arsenie, Florin Radu Sâmbătă, 04 Iulie 2026 17:00
Din sezonul următor al Ligii a III-a e de așteptat ca nu mai puțin de patru echipe din județul nostru să participe în aceeași serie. Acestea sunt Sporting Liești (câștigătoarea seriei a doua și participantă în faza de play-off a sezonului trecut), Unirea Braniștea (o prezență obișnuită cu rezultatele bune la nivelul celui de-al treilea eșalon), Oțelul II ("satelitul" Oțelului, care ar urma să primească loc după retrogradarea sportivă) și Gloria Ivești (nou-promovată, după câștigarea Ligii a IV-a județene).
Din sportul gălăţean. Trei zile de badminton, la Ruse Scris de Gh. Arsenie M. Petrescu Vineri, 03 Iulie 2026 11:00
BADMINTON. Începând de astăzi și până duminică (3–5 iulie), în orașul bulgar Ruse vor avea loc întrecerile unui interesant turneu internațional de badminton.